În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Un păstor de o înaltă ţinută moral-duhovnicească
Am primit cu întristare vestea trecerii din această viaţă, în ziua de 10 februarie 2017, a preacucernicului părinte Nicolae Văsii, preot paroh la Parohia Bertea 2 din Protopopiatul Vălenii de Munte, după o activitate pastorală și duhovnicească de 40 de ani.
Părintele Nicolae Văsii s-a născut în data de 26 decembrie 1956, în localitatea Bertea din judeţul Prahova. Părinţii săi, Neculae şi Voica, oameni credincioşi, i-au insuflat încă din vremea copilăriei dragostea pentru cele sfinte, motiv pentru care, ajuns la vârsta adolescenţei, a decis să urmeze cursurile Seminarului Teologic din Bucureşti, în perioada 1971-1976.
În anul 2007, după aproape 30 de ani de la absolvirea Seminarului Teologic, preotul Nicolae Văsii, dornic să îşi desăvârşească pregătirea teologică, s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, pe care a absolvit-o cu succes în anul 2011.
A fost căsătorit cu doamna Virginia Văsii, Dumnezeu binecuvântând familia lor cu patru copii: Marcian-Ovidiu, Ruxandra, Adrian şi Iustina-Teodora.
Tânărul Nicolae a fost hirotonit diacon în data de 22 februarie 1978. Patru zile mai târziu, în data de 26 februarie 1978, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Boldeşti - Grădiştea din Protopopiatul Urlaţi, de către vrednicul de pomenire Părinte Roman Ialomiţeanul, la acea vreme Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În cadrul acestei parohii, părintele Nicolae a slujit ca preot paroh până în anul 1993, fiind un păstor de înaltă ţinută teologică-duhovnicească. Bun iconom, părintele s-a îngrijit de ridicarea casei parohiale, dar totodată a manifestat o grijă deosebită și faţă de activitatea pastorală, îndrumându-şi credincioşii pe calea credinței Bisericii.
În anul 1993, părintele Nicolae Văsii a fost transferat la Parohia Aluniş 1 din cadrul Protoieriei Vălenii de Munte, continuând cu aceeași râvnă activitatea administrativă și pastoral-duhovnicească. A dus la bun sfârşit lucrările de definitivare a picturii şi pardoselii bisericii. A achiziţionat numeroase obiecte liturgice şi o serie de veşminte preoţeşti. Întreaga activitate a fost binecuvântată de Dumnezeu în data de 30 ianuarie 1994, la slujba de Sfinţire a bisericii, săvârşită de Preasfinţitul Teofan Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. Urmare a implicării deosebite în reînnoirea locaşului de cult, părintele Nicolae Văsii a fost hirotesit în rangul de iconom.
Din data de 1 decembrie 1994, părintele Nicolae și-a continuat misiunea pastorală în cadrul Parohiei Vâlcăneşti din Protopopiatul Ploieşti Nord. La această parohie a coordonat cu multă responsabilitate lucrări administrative multiple precum: împrejmuirea bisericii, mochetarea pardoselii din biserică, construirea clopotniţei şi a unei trapeze, amenajarea a două garsoniere în cadrul clopotniţei pentru personalul clerical, procurarea de veşminte liturgice, împrejmuirea cimitirului, lucrări încununate prin slujba de Sfinţire săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în data de 16 octombrie 2011. Preacucernicul preot Nicolae Văsii a pus bazele Departamentului de tineret al Parohiei Vâlcăneşti, pe care l-a îndrumat în mod exemplar, desfăşurând cu ajutorul membrilor acestuia activităţi social-filantropice, cultural-educaţionale şi gospodărești.
Începând din data de 1 decembrie 2015, părintele Nicolae Văsii a fost transferat la Parohia Bertea 2 din cadrul Protoieriei Vălenii de Munte, îndeplinind până la momentul trecerii sale la cele veşnice funcţia de preot paroh. Urmare a desăvârşitei experienţe pastoral-misionare, dobândită de-a lungul anilor de slujire preoţească, părintele Nicolae a îndrumat vreme de doi ani, în mod ireproşabil, comunitatea parohială, manifestând aceeaşi grijă faţă de sufletele credincioșilor săi. Şi de această dată, prin purtarea-i de grijă specifică, părintele a acordat o atenţie deosebită păstoririi tinerilor, organizând Departamentul de tineret de la Parohia Bertea 2, pentru care a fost un mentor şi îndrumător desăvârşit.
Smerit slujitor al Mântuitorului Hristos, preacucernicul părinte Nicolae Văsii a reprezentat pentru credincioşii pe care i-a păstorit un om de o înaltă ţinută moral-duhovnicească, slujind cu timp şi fără timp în toată perioada activităţii sale.
În aceste momente de întristare, atât pentru familia părintelui Nicolae, cât şi pentru cei care l-au cunoscut și s-au bucurat de călăuzirea sa duhovnicească, ne rugăm ca sufletul său să se bucure de lumina Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi de comuniunea cerească a sfinţilor, în iubirea Preasfintei Treimi. Familiei îndurerate şi tuturor fiilor săi duhovniceşti le transmitem un gând părintesc de compasiune şi de întărire sufletească.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la slujba de Înmormântare a părintelui Nicolae Văsii (1956-2017), preot paroh la Parohia Bertea 2, Protopopiatul Vălenii de Munte, luni, 13 februarie 2017, slujbă săvârșită la ora 12:00 în Biserica „Sfânta Treime” din Ploiești.