După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Un slujitor jertfelnic şi răbdător - Preotul Traian Bîrsan (1945 - 2016)
Am primit cu întristare vestea trecerii din această viaţă a Părintelui Traian Bîrsan, preot îmbisericit la Biserica „Buna Vestire şi Învierea Domnului” din Sibiu.
Plecarea lui dintre noi reprezintă o grea pierdere pentru familia sa, pentru credincioşii pe care i-a păstorit, precum şi pentru cei care l-au cunoscut şi preţuit.
Preot harnic şi jertfelnic, blând şi smerit, Părintele Traian Bîrsan a fost un conştiincios şi talentat slujitor al Sfântului Altar, remarcându-se printr-o voce deosebită. El rămâne un exemplu prin răbdarea şi căldura sufletească pe care le manifesta faţă de toţi credincioşii care-i cereau sfatul şi ajutorul duhovnicesc.
La acest ceas de vremelnică despărţire, întru aşteptarea Învierii de obşte, ne rugăm Milostivului Dumnezeu să primească alături de slujitorii Săi sufletul Părintelui Traian Bîrsan, slujitor jertfelnic şi răbdător, bun şi iubitor faţă de semeni.
Împărtăşim părinteşti condoleanţe şi binecuvântări familiei îndurerate şi tuturor credincioşilor pe care i-a povăţuit duhovniceşte de-a lungul slujirii sale preoţeşti.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de Înmormântare a Părintelui Traian Bîrsan, preot îmbisericit la Biserica „Buna Vestire şi Învierea Domnului” din Sibiu, vineri, 25 martie 2016.



.jpg)
