Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Un strop de bucurie la Penitenciarul Vaslui, în prag de sărbători
Am răspuns cu entuziasm invitației pe care mi‑a făcut‑o doamna directoare a Penitenciarului Vaslui, Mihaela Podoleanu, din luna septembrie și celei recente deoarece aceasta înseamnă implicare prin activități de voluntariat socio‑cultural și cred că prin astfel de demersuri culturale putem deschide perspective unor oameni care s‑au rătăcit prin întunericul patimilor.
Singură nu aș fi putut aduce atâta bucurie într‑un loc unde bucuria adeseori lipsește, drept care mulțumesc domnului Corneliu Constantin Pleșu, coordonatorul minunatului Grup „Ecou" format din elevii: Elena Secrieru, Daria Neniță, Luca Mastacan, Nicolae Călin, Petru Călin, Iustin Nechita, David Violeț, Antonie Călin, domnului Vasile Ivan, artistelor amatoare voluntare Lăcrămioara Iolandina Ivan, Elena Varlam, Cornelia Munteanu și Antoneta Candrea pentru frumoasele colinde, cele mai multe, compoziții proprii, pe care le‑au prezentat.
De fapt, iadul este lipsa iubirii. Creștinul aduce lumină acolo unde stăpânește întunericul! Mulțumim conducerii Penitenciarului Vaslui, doamnei directoare Mihaela Podoleanu, o persoană aparent gingașă, filolog de profesie, dar un om deosebit, cu credință în Dumnezeu și dragoste de semeni, care a inițiat această activitate.
Ne‑a bucurat prezența preotului de la capela penitenciarului, Ioan Agarici, care ne‑a împărțit, la finalul activității, daruri confecționate special pentru noi de un deținut care a fost eliberat ieri!
Mulțumim lui Dumnezeu, Care ne poartă de grijă oriunde am fi și oricum am fi, arătându‑ne bunătatea Sa și calea spre o viață cât mai ferită de păcatele ucigătoare de suflete și uneori privatoare de libertate.
„Dincolo de gratii, sărbătorile nu pot avea aceeași strălucire și bogăție ca în familie. Nu lipsesc doar bucuriile sau ceea ce, în mod normal, pregătim acasă. Lipsesc îmbrățișarea celui drag, primul colind al copilului sau emoția primirii lui Moș Crăciun. Lipsesc iertarea celorlalți și, mai mult, împăcarea cu sinele.
Colindul rostit sau cântat a răsunat astăzi în Penitenciarul Vaslui din glasurile copiilor din Grupul «Ecou», condus de domnul profesor Cornel Pleșu, și ale celorlalți invitați ai poetei Dorina Stoica.
Bunăvoința, acceptarea, iubirea semenilor sunt sentimente pe care le‑au cunoscut din plin participanții la activitate. Zicala Dar din dar se face rai a devenit convingătoare pentru toți cei prezenți.
Ne înclinăm în fața oamenilor de suflet care au înțeles că nu judecând și stigmatizând producem schimbări pozitive, ci întinzând o mână, deschizând o cale, exersând comportamente prosociale", a spus Mihaela Podoleanu, directoarea Penitenciarului Vaslui.
Au fost momente deosebite la care au reverberat toți cei prezenți în sală! Trebuie să recunoaștem că la finalul acestei activități eram stăpâniți de emoție și de bucuria de a fi adus un strop de bucurie și vestea minunată a Nașterii Pruncului Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.