În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Un timp bineplăcut Domnului este atunci când rănile păcatelor sunt vindecate“
Peste o mie de credincioşi au participat sâmbătă la slujba de resfinţire a bisericii din Bogonos, comuna Leţcani, judeţul Iaşi, oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor de preoţi şi diaconi. În după-amiaza aceleiaşi zile, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vizitat parohia Slobozia din comuna Sireţel, unde a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia.
Sâmbătă, 1 septembrie, în prima zi a noului an bisericesc, enoriaşii parohiei Bogonos din comuna Leţcani, Protopopiatul Iaşi III, l-au avut ca oaspete pe Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, în sobor de preoţi şi diaconi, a resfinţit Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din localitate, restaurată în ultimii ani, atât la interior, cât şi la exterior. Momentul resfinţirii lăcaşului de închinăciune a reprezentat o încununare a eforturilor depuse de pr. paroh Costan Vasile, care a fost ajutat de credincioşii din parohie, de primărie şi de alţi binefăcători. Slujba de resfinţire prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârşită pe un podium special amenajat, la care au participat cu evlavie peste 1.000 de credincioşi din această enorie şi din parohiile apropiate. Atât în timpul slujbei Sfintei Liturghii, cât şi după terminarea acesteia, credincioşii prezenţi la sărbătoarea comunei Leţcani au intrat în altarul noului lăcaş sfinţit, unde s-au închinat, primind binecuvântare de la un preot. După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a adresat un cuvânt celor prezenţi, în care a făcut referire la noul an bisericesc ce tocmai a început, arătând ce trebuie să facă omul pentru ca timpul său să fie bineplăcut Domnului. "În cuvântul rostit de Mântuitorul Hristos în Evanghelia de astăzi s-a amintit ceea ce în adevăr şi în adâncime sufletul omului doreşte să se împlinească, anume ca orice zi, orice vreme şi orice activitate să fie bineplăcute Domnului. Dar cum se poate ajunge la acest lucru? În primul rând prin smerenie, căci cei smeriţi, cei care nu îşi complică viaţa cu amănunte nesemnificative, cei care rămân la esenţa lucrurilor ştiu că doar un lucru este necesar: ca omul să trăiască frumos şi curat pe acest pământ şi să dobândească împărăţia cerurilor în eternitate. Un an şi un timp bineplăcut Domnului este şi atunci când rănile păcatelor sunt vindecate, prin smerenie, prin rugăciune şi prin iubire faţă de toţi. De asemenea, vederea propriilor păcate, lucru mare, minunat şi poate cel mai greu, face ca orice timp al nostru să fie al lui Dumnezeu", a subliniat IPS Teofan în cuvântul de învăţătură. La finalul slujbei au mai rostit alocuţiuni pr. Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului Iaşi III, care a dat citire hrisovului de resfinţire, şi pr. paroh Costan Vasile, care a mulţumit binefăcătorilor şi celor prezenţi la eveniment. Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Bogonos a fost ridicată la iniţiativa părintelui Sava Popovici, între anii 1918-1924, prin contribuţia ministrului Basarabiei Ion Inculeţ şi a soţiei sale Ruxandra, dar şi a lui Toma Cristea şi a soţiei sale, Ana. De asemenea, la edificarea bisericii, târnosită în anul 1924, au mai contribuit locuitorii din satele vecine. În anul 2003, la iniţiativa preotului paroh Vasile Costan, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, s-au demarat lucrări de consolidare, renovare şi reabilitare. În ultimii ani, la biserica din Bogonos s-a realizat un acoperiş nou, în stil moldovenesc, cu tablă de cupru. În acelaşi timp, biserica a fost înzestrată cu mobilier nou, catapeteasmă, iconostase şi străni, lucrate în lemn de stejar, realizându-se renovări la exterior şi aplicându-se şi ornamente florale. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a poposit în după-amiaza zilei de sâmbătă în parohia Slobozia din Sireţel, unde, începând cu ora 18:00, a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La sfârşit, Înalt Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură.