Varianta bună a presei

Au fost la Iaşi în anii aceia, din preajma lui 2000, zilele căutărilor şi aşezărilor pe locuri importante ale multor instituţii de presă. Era bucuria că, la Iaşi, clopotele Catedralei vor bate pentru toată ţara, că milioanele de creştini, în special ortodocşi, vor avea şansa unor noi căi ale dialogului permanent cu Biserica, cu ierarhii şi toţi slujitorii ei, dar şi de la suflet la suflet între bine-credincioşii din toate colţurile ţării şi ale lumii. Se instituia varianta bună a radiourilor şi ziarelor, care se tot înmulţeau. Însăşi dăinuirea şi dezvoltarea Radioului TRINITAS şi a Ziarului Lumina confirmă că apăruse ceea ce cu adevărat lipsea şi trebuia, ce era aşteptat şi va fi binecuvântat.

Utilizarea unei asemenea sintagme, varianta bună, este îndreptăţită dacă există criterii de evaluare care o susţin. Între cele dintâi vor fi argumentate de răspunsul la întrebările: cine este editorul/realizatorul politicii editoriale, care e scopul, care sunt obiectivele, conţinuturile/mesajele oferite, cine sunt subiecţii/actorii acţiunilor şi care sunt efectele aşteptate?Răspunsul ni-l oferă orice primă pagină de prezentare.

Rostul nu era atât noutatea râvnită întru cele ce se doreau făptuite, cât reaşezarea tuturor în matca rodnică a bunei tradiţii şi credinţe, dar cu mijloacele actualelor „galaxii” tehnologice. Ziarul ce urma să apară, la 7 ani după radio, îşi va lega numele de tradiţia seculară a presei creştine, de Lumina editată de Vasile Goldiş şi Vasile Mangra (Arad, 1872-1875), de „foaia duhovnicească” cu acelaşi nume la care Gala Galaction a fost nelipsit ori de alte publicaţii prin care preamărită este Lumina Lumii. Aşadar, editorul/realizatorul politicii editoriale, cel de început, Institutului Cultural Misionar TRINITAS al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, apoi, din 2007, Patriarhia Română, odată cu Întronizarea ca Patriarh a Preafericirii Sale Daniel, subliniază că obiectivele derivă din scopul principal, „susţinerea activităţii cultural-misionare a Bisericii Ortodoxe Române”, şi că se adresează tuturor „fiilor şi fiicelor sale” printr-un mesaj atent construit pentru toţi.

Preafericirea Sa, Patriarhul Daniel, Mitropolitul de atunci, echipa de consilieri, profesori, studenţi, preoţi, călugări şi mireni au găsit resursele pentru noi acţiuni şi mijloace de relaţionare responsabilă. Peste tot era convingerea că Biserica însăşi primeşte un nou slujitor de nădejde, deoarece prin cotidianul apărut fiecare om dobândeşte o nouă legătură, cvasipermanentă. Se dorea recursul la experienţa directă a vieţii creştine, la experienţa personală a trăirii întru Hristos, la simţul cel puternic al parcurgerii căii celei noi, bune, adevărate şi frumoase, deschisă lumii cu două mii de ani în urmă. Forţa cuvântului scris era chemată spre a cânta şi preamări locurile pământului românesc, sfinţite de Apostoli şi spre a glorifica bucuria comună primită prin Cuvânt.

Celor dispuşi să pună la îndoială nevoia de tehnologie în locaşuri sfinte li se amintea că „de-am fi îngeri n-am avea nevoie nici de biserică, nici de cult, nici de icoane”, dar suntem oameni. Legaţi de prezent, avem nevoie a ne detașa de acel segment greu, ce ne ţine mult încorsetaţi. În această luptă şi în faţa tuturor încercărilor, diversificarea formelor de comună trăire este importantă, necesară, dar şi posibilă.

Asemeni radioului, Ziarul Lumina a făcut posibilă trăirea, mai întâi la nivelul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, apoi la nivel naţional, a unor evenimente spirituale cu semnificaţie pentru întreaga lume ortodoxă şi creştină favorizând împreuna rugăciune, împreuna mărturisire a credinţei şi a iubirii de Dumnezeu şi de oameni. Cu fiecare număr de după 7 februarie 2005, noul şi înnoitorul ziar, prin conţinutul mesajului, formă şi căi de răspândire, ne-a apropiat Sfinţii de oameni, amintindu-ne că mai întâi şi Sfinţii au fost oameni, dar şi invers, ne-a dus pe noi mai aproape de ei, arătându-ni-se Calea. Sigur este că, prin paginile sale, au fost posibile întâlniri cu mari teologi ai ţării şi ai lumii; am tresărit recunoscând părinţi, fraţi, prieteni şi vecini în acţiuni filantropice, în lungile şiruri de pelerini, am admirat Catedrala Mântuirii Neamului pentru interioarele şi exterioarele ei, am devenit părtaşi la măreţia zilei de 25 noiembrie 2018, în care zeci de mii de români de acasă şi de pretutindeni mulţumeau lui Dumnezeu că un vis însoţit cu rugăciuni de eroi mari şi mulţi are contur.

Lumina e şi rămâne martora peste timp a paşilor, a gândurilor, a trăirilor născute în ani de Centenar. Cu ea, prin rugă şi mulţumire multă, acolo consemnate, vom alerga mereu dincolo şi dincoace de primul veac al unităţii de credinţă şi neam, de secolul trăit în harta României, ce poate fi întreagă.