Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Viaţa parohiilor: Activităţi la parohia „Duminica Mare“ din Botoşani
Un grup de enoriaşi de la parohiile „Duminica Mare“ din Botoşani şi „Sfântul Nicolae“ - Suliţa a mers, joi, 29 noiembrie, la Căminul de Bătrâni Leorda, pentru a le duce alimente. Donaţia depăşeşte 500 RON.
Iniţiat la începutul anului 2007, programul „Pâine pentru ziua de luni“ a ajuns la moment de bilanţ anual. Astfel, în cadrul programului, parohia „Duminica Mare“ a oferit, în fiecare zi de luni, aproximativ 80 de pâini pentru Cantina de ajutor social a parohiei vecine, „Sfântul Ilie“. Valoarea totală a donaţiei făcută de la începutul anului se ridică, potrivit estimărilor preotului paroh Vasile Ştefan, la peste 3.000 RON. Întrebat dacă o anumită scumpire a pâinii a avut vreo influenţă asupra cantităţii donate, pr. Ştefan a răspuns: „La oameni nu contează că s-a scumpit pâinea. Ei au donat în fiecare zi de luni aceeaşi cantitate de pâine“. În cadrul parohiei „Duminica Mare“ continuă şi derularea programelor „Să ne cunoaştem credinţa“ şi „Rugăciunea în viaţa familiei mele“. Aceste activităţi cu tinerii implică: întâlniri, cateheze, concursuri şi programe cultural-artistice. În cadrul programelor au fost acordate, până în prezent, premii în valoare totală de peste 300 RON, constând în Biblii, cărţi religioase, icoane, cruciuliţe. De asemenea, tradiţionalul concert de colinde cântate în Biserica „Duminica Mare“ de copiii parohiei va avea loc şi în acest an în duminica de dinaintea Naşterii Domnului, după Sfânta Liturghie.



.jpg)
