Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Viaţa parohiilor: Tinerii din Hilişeu-Cloşca au construit casa parohială cu propriile braţe
▲ Tinerii din parohia Hilişeu-Cloşca, Protopopiatul Dorohoi, se implică în viaţa Bisericii ▲ Într-un singur an, aceştia au ridicat singuri, pentru părintele lor, casa parohială, cu toate utilităţile necesare ▲ În anii următori, tinerii au restaurat biserica ▲ De doi ani, în Protopopiatul Dorohoi se desfăşoară concursul „Micul creştin“ ▲ Scopul principal al competiţiei este evaluarea impactului pe care îl are ora de religie asupra elevilor ▲
Parohia „Naşterea Maicii Domnului“- Hilişeu-Cloşca, Protopopiatul Dorohoi a lansat în premieră, în urmă cu doi ani, concursul „Micul creştin“. Anul acesta, pe 12 martie, s-a desfăşurat a doua ediţie a acestui concurs. Spre deosebire de anul trecut, anul acesta, concursul a fost mult mai extins, participând 4.000 de elevi de la toate şcolile din protopopiat şi a avut mai mult o latură practică, una dintre probe verificând capacitatea de lucru în echipă a elevilor. Tot ediţia din acest an a concursului a cuprins şi o expoziţie de icoane, realizate de elevii participanţi. Concursul se adresează tuturor elevilor din clasele II-VIII ai şcolilor din Protopopiatul Dorohoi şi este organizat sub forma unei olimpiade la disciplina religie. El se desfăşoară în fiecare an în luna martie. Ca orice olimpiadă, concursul parcurge mai multe faze. Faza finală are loc în incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ - Dorohoi. Scopul principal al competiţiei este acela al evaluării impactului pe care îl are ora de religie asupra elevilor. Se urmăreşte, de asemenea, implicarea copiilor, dar şi a preoţilor, profesorilor de religie şi a reprezentanţilor locali în activităţile cultural-religioase ale Bisericii. Propus spre finanţare în America Fiecare elev participant primeşte dulciuri, iconiţe şi cărţi de rugăciune, iar premianţii primesc cadouri în bani. „Ne-am gândit că un copil se bucură mai mult când îi oferi un ban. Îşi poate achiziţiona o bicicletă, un calculator, ceva ce poate şi-a dorit de mult timp şi părinţii nu au avut posibilitatea să-i ofere. Şi apoi are satisfacţia propriei munci şi asta îl impulsionează şi mai mult spre învăţătură“, ne-a declarat organizatorul concursului, preotul Daniel Precob, paroh la „Naşterea Maicii Domnului“, Hilişeu-Cloşca. Premiile sunt oferite de Protopopiatul Dorohoi, împreună cu parohia Hilişeu-Cloşca şi parohia „Cuvioasa Parascheva“ - Dorohoi, al cărei paroh este pr. Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi. „Anul acesta am luat două trofee, unul la clasele mici şi celălalt la clasele mari, fiecare în valoare de 500 RON. Au fost premii substanţiale: premiul I de 300 de lei, premiul al II-lea de 200 lei şi premiul al III-lea de 100 de lei“, ne-a informat pr. Precob. Anul trecut, în urma vizitei sale în Protopopiatul Dorohoi, pr. Constantin Naclad, managerul naţional al proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“, a propus concursul „Micul creştin“ pentru finanţare în America. Se urmăreşte o extindere prin cuprinderea unui număr şi mai mare de elevi. Actualmente, modelul concursului de religie „Micul creştin“ este prezent şi în alte protopopiate din Arhiepiscopia Iaşilor. ▲ Tinerii satului au reuşit să schimbe acoperişul bisericii Părintele Daniel Precob ne-a mărturisit că nu numai „micul tineret“ este activ în viaţa bisericii dorohoiene. Din 1998, de când a venit ca primul paroh al unei foste filii (Hilişeu-Cloşca a devenit parohie în anul 1997), pr. Precob a dezvoltat mai multe activităţi cu tinerii. „Îmi amintesc şi acum de primul Crăciun petrecut în parohie. Am aşteptat toată seara să vină măcar un colindător… A fost dezolant. Mi-am dat seama atunci că prioritară este educaţia tinerilor. Am început să predau religia la şcoală şi chiar dacă trecuseră sărbătorile ne-am apucat să învăţăm colinde. Apoi am predat şi alte discipline: franceză, istorie..., pentru că era mare criză de cadre didactice. Le eram alături atât în problemele pe care le ridica vârsta lor, cât şi în pregătirea pentru şcoală. Petreceam mult timp, munceam împreună. Aşa le-am câştigat prietenia şi încrederea“, a completat parohul de la Hilişeu-Cloşca. Într-un singur an, tinerii satului Hilişeu-Cloşca au ridicat singuri, pentru părintele lor, casa parohială, cu toate utilităţile necesare. „Ei singuri au ridicat casa. Copiii erau bucuroşi că pot da şi ei o mână de ajutor, aprovizionând cu apă în timpul lucrărilor“, ne-a mai spus pr. Precob. În anul 2000, tot tinerii satului au reuşit să schimbe acoperişul bisericii, iar în 2002, într-o lună şi jumătate, cu acelaşi sprijin, s-a renovat complet exteriorul bisericii. Anul trecut, la iniţiativa tinerilor s-a amenajat un părculeţ şi un teren de fotbal în apropierea bisericii, unde micii sportivi se antrenau, pentru competiţia fotbalistică „Cupa Zimbru“ de care au fost atraşi în 2006. O activitate de tradiţie a parohiei este oferirea de cadouri, în prima zi de Crăciun, tuturor enoriaşilor prezenţi în această zi la biserică.