Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Vindecarea din perspectivă creştină, dezbătută într-o conferinţă ASCOR
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi, în colaborare cu Societatea Studenţilor Medicinişti din Iaşi, a organizat luni, 16 noiembrie 2009, conferinţa cu tema: „Vindecarea“. Invitatul acestei conferinţe a fost prof. univ. dr. Pavel Chirilă, preşedintele Asociaţiei Filantropice Medicale „Christiana“ din Bucureşti.
Conferinţa a avut loc în Amfiteatrul „Marţian Cotrău“ din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ Iaşi şi a fost moderată de Silviu Cluci, coordonatorul Departamentului Credinţă-cultură al ASCOR Iaşi, şi de asist. univ. dr. Richard Constantinescu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, cel care a prezentat celor prezenţi volumul „Vindecarea“, semnat de prof. univ. dr. Pavel Chirilă. A urmat conferinţa cu tema: „Vindecarea“, în cadrul căreia prof. univ. dr. Pavel Chirilă s-a adresat în mod special studenţilor de la medicină, cărora le-a spus că, din momentul în care au ales să urmeze cursurile acestei facultăţi, sunt expuşi la două mari riscuri: „Primul este acela de a deveni, la un moment dat, foarte superficiali în această meserie, puţin controlabilă de instanţele omeneşti. Să devii puţin sensibil la suferinţa umană, să uiţi că trupul este un templu al Sfântului Duh, să uiţi că sufletul cu care vorbeşti în fiecare zi este partea veşnică din om. Vorbind cu sufletul bolnavului, tu, de fapt, vorbeşti cu veşnicia. Al doilea mare risc este cel al unei trufii luciferice, în care cad foarte mulţi. Dacă se întâmplă să vă îmbolnăviţi, întotdeauna, primul criteriu după care alegeţi un doctor, în afară de pregătirea lui profesională, este să fie un doctor smerit. Doctorii smeriţi fac mai puţine greşeli în meseria lor decât cei mândri. Pe doctorii mândri, oricât de bine ar fi pregătiţi profesional, Dumnezeu îi lasă să greşească, ca să-i smerească“, a spus prof. univ. dr. Pavel Chirilă, care a continuat să vorbească despre consecinţele consumului de medicamente în scopul prevenirii apariţiei şi răspândirii bolilor. Medicamente pentru oameni sănătoşi „Există în Sfânta Scriptură un verset care spune: «Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor». Acest verset este actual în ştiinţa medicală, pentru că ne spune, nouă, că nu putem face profilaxia bolilor prin substanţe farmacologic active. Or, acest lucru se încearcă permanent în medicină. Cea mai mare cale de venituri în medicină este profilaxia prin substanţe farmacologic active îndreptate asupra oamenilor sănătoşi. În terapiile naturiste există o axiomă: «Nimic nu este mai periculos decât a administra o substanţă farmacologic activă timp îndelungat, în mod repetat». Dacă un om cade în greşeala de a lua timp îndelungat, în mod repetat, o substanţă farmacologic activă, păţeşte ceea ce se cheamă fenomenul inducţiei patogenezice. Adăugarea iodului în sare creează un fenomen de inducţie patogenezică. În 2002, am scris împotriva acestei hotărâri de guvern şi am prevăzut că, dacă se menţine în vigoare, va creşte cancerul de tiroidă, hipertiroidiile. Am refăcut, după cinci ani, statisticile de la Institutul Naţional de Statistică şi am constatat că în fiecare an cancerul de tiroidă a crescut de două ori, hipertiroidia a crescut de 7,5 ori, iar hipotiroidia a rămas neschimbată, exact aşa cum prevedeau studiile. Stilul de viaţa este important pentru menţinerea sănătăţii: igiena muncii, igiena somnului, igiena relaţiei interumane, alimentaţia, rugăciunea, repausul. Medicina abia acum reuşeşte să demonstreze importanţa covârşitoare a aerului pur pentru sănătatea oamenilor“, a mai precizat prof. univ. dr. Pavel Chirilă.