La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Vinerea Luminată la o mănăstire istorică din Slobozia
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit vineri, 7 mai, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” și „Izvorul Tămăduirii” din Slobozia, județul Ialomița.
În cuvântul Său, ierarhul a vorbit credincioșilor despre ajutorul pe care-l primim prin rugăciunile către Născătoarea de Dumnezeu, despre puterea vindecătoare a apei ce s-a sfințit în această zi, despre ajutorul pe care sfinții îl dăruiesc sufletelor și trupurilor noastre, se arată pe site-ul eparhiei, sf-esc.ro.
După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a sfințit apa după rânduiala specifică Săptămânii Luminate și a binecuvântat pe toți credincioșii prezenți.
Obștea mănăstirii a pregătit 1.000 de sticle de agheasmă, care au fost împărțite credincioșilor prezenți.



.jpg)
