În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Vineri va avea loc procesiunea „Calea Sfinților” în Capitală
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, va începe vineri, 25 octombrie 2019, ora 12:30, cu tradiționala procesiune „Calea Sfinților”.
Ca în fiecare an, vor pleca în procesiune două coloane: una de la Catedrala Patriarhală și alta de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, având ca punct de întâlnire Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.
În procesiunea care va începe la Catedrala Patriarhală, vor fi purtate icoana și sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, de la locaşul de rugăciune, pe bulevardul Regina Maria din București, până la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.
Anul acesta, în procesiunea care va începe la aceeași oră, de la Catedrala Mitropolitană Sfântul „Spiridon”-Nou, vor fi purtate icoana și moaștele Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe- Ismail, precum și icoana și moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, care vor fi aduse joi, 24 octombrie, în Capitală.
Procesiunea va urma traseul Calea Șerban Vodă, strada Bibescu Vodă, până la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.
Coloanele de slujitori și credincioși se vor întâlni și vor merge spre Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, unde vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfintele icoane şi sfintele moaşte vor fi depuse apoi spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei, pentru a fi cinstite de pelerini până marţi, 29 octombrie 2019.