Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Popas duhovnicesc la mănăstirea argeșeană Negru Vodă
În Duminica a 22-a după Rusalii, obștea mănăstirii argeșene Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel a trăit momente de bucurie duhovnicească. În mijlocul lor a poposit Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, care a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul rostit cu această ocazie, chiriarhul locului le-a vorbit credincioșilor despre datoria pe care o avem în calitatea de administratori peste toate darurile pământești primite de la Dumnezeu, se arată pe site-ul eparhiei, arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Părintele stareț Ieronim Gheorghiță a amintit de ajutorul lui Dumnezeu Care a binecuvântat ca vechea mănăstire domnească să beneficieze de o finanțare europeană importantă pentru punerea în valoare a bogăției istorice și culturale.



.jpg)
