Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Vizită arhierească la Seminarul Teologic Ortodox din Iași
Elevii și profesorii Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din municipiul Iași s‑au întâlnit luni, 30 mai 2022, cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Ziua a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Paraclisul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și a continuat cu vizita ierarhului în sălile de curs.
Cadrele didactice și elevii instituției de învățământ teologic s‑au rugat împreună luni-dimineață la Sfânta Liturghie, oficiată în capela seminarului. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a evidențiat importanța Sfintei Euharistii în viața tânărului seminarist:
„Trupul și Sângele Domnului devin semnul Noului Legământ. De aceea, zice Domnul: «aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. […] Ori de câte ori veți mânca pâinea aceasta și ori de câte ori veți bea vinul acesta, patima Mea veți vesti». […] Prima minune a Domnului: preface apa în vin la Cana Galileei, vin care avea să fie transformat de Domnul la Cina cea de Taină și la fiecare Sfântă Liturghie, în Sfântul și Scumpul Său Sânge, ce se preface spre mântuire, spre vindecare, spre izbăvire de setea duhovnicească. Cu aceste înțelesuri să venim la Sfânta Liturghie, cu aceste înțelesuri să luăm aminte la viața noastră și să înțelegem că la seminarul teologic dobândim nu doar informații, nu doar o cunoaștere despre realitatea istorică a acelor timpuri, ci aceasta se face poartă de întâlnire cu Domnul Hristos. Aceasta vă doresc, aceasta să o râvniți și să vă ajute Domnul măcar să o gustați în rugăciunea și în lucrarea voastră, în acești ani de liceu”.
În semn de recunoștință pentru întreaga activitate de la catedră, părintele Constantin Simiraș, profesor de limbi clasice, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rangul de iconom stavrofor, iar părintele diacon Mihail Ursache, profesor de muzică bisericească și dirijorul Corului „Basileus”, a fost hirotesit arhidiacon.
„Este o zi de mare bucurie pentru că așa se cuvine, ca în mijlocul turmei să fie și păstorul, și odată cu Preasfințitul Părinte Nichifor este prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, pentru că vizita aceasta se face cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, pe care îl simțim mereu aproape, cu multă grijă față de Seminarul din Iași, cu multă atenție și cu preocupare pentru ceea ce se întâmplă aici, pentru că ceea ce se lucrează aici se întâmplă pe termen lung, pentru că mulți din tinerii care se formează aici ajung, puțin câte puțin, după ani de studiu, slujitori ai Bisericii, ai sfintelor altare sau în alte slujiri pe care Biserica le rânduiește pentru ei. Școala aceasta a căpătat identitatea sa în cei 27 de ani de existență, puțin câte puțin, pentru că ea a început la Liceul Pedagogic de lângă noi, iar în anul 2003, s‑a sfințit Sfânta Masă de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, fiind prezent și Preafericitul Părinte Hristodoulos, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Grecia, iar în 2010 s‑a sfințit pictura acestei capele. Timpul trece foarte repede peste noi, și chiar dacă mi s‑a părut că e puțină vreme, sunt totuși 27 de ani”, a afirmat la sfârșit părintele director Dragoș Bahrim.
În continuare, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul i‑a vizitat pe elevii claselor de Teologie pastorală și Patrimoniu cultural, oferindu‑le totodată din partea Părintelui Mitropolit Teofan o ediție a Sfintei Scripturi. În perioada următoare, cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Iașilor vor vizita și celelalte seminare și licee teologice din eparhie.