În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Vizită misionară în satul gălățean Ciureştii Noi
În Arhiepiscopia Dunării de Jos au continuat activitățile misionare și social-filantropice dedicate Anului omagial al satului românesc. Joi, 11 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite în Biserica „Sfântul Apostol Toma” a satului Ciureștii Noi, comuna Bălășești, Protoieria Târgu Bujor, județul Galați. În continuare, peste 100 de locuitori au beneficiat de asistență religioasă în cadrul programului „Sănătate pentru sate“ al Patriarhiei Române.
Alături de Arhiepiscopul Dunării de Jos, în vizita misionară s-au aflat slujitori din Administraţia eparhială, preoţi şi monahii care exercită şi profesia de medic, profesori din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi, precum şi tineri voluntari de la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi.
După Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul, ierarhul și soborul de preoți au săvârșit Taina Sfântului Maslu, în prezența sătenilor și a elevilor de la şcoala gimnazială din comuna Bălăşeşti, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, a cadrelor didactice și a primarului localității. „Întrucât, în ultima perioadă, atât biserica parohială, cât şi aşezământul social au trecut printr-un amplu proces de restaurare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a săvârşit o slujbă de binecuvântare a lucrărilor efectuate. Cu acest prilej, biserica a primit al doilea ocrotitor, pe Sfântul Ierarh Alexandru. A urmat săvârşirea slujbei Parastasului pentru preoţii, dascălii, primarii vrednici şi personalităţile de seamă ale acestui sat, trecuţi la cele veşnice, între care se numără şi pictorul Nicolae Tonitza, născut la 13 aprilie 1886, bunicul său patern fiind un vechi răzeş cu podgorii în comuna Ciureşti, judeţul Tutova la acea vreme. În cuvântul de învăţătură rostit cu prilejul acestei vizite misionare, Arhiepiscopul Dunării de Jos a vorbit despre hărnicia ţăranului român şi frumuseţea satului românesc, ce au constituit şi încă mai constituie surse autentice de inspiraţie pentru operele marilor artişti români”, ne-a declarat părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
„Acest sfânt locaș din localitatea Ciureștii Noi are o istorie emoționantă. Biserica a fost construită în vremea când în România se dărâmau locașurile de închinăciune, între anii 1983 și 1984, prin curajul de excepție al preotului Vasile Ciorâță, ajutat de curajul vrednicului de pomenire Arhiepiscop Antim Nica al Dunării de Jos. Efectiv, aici s-a lucrat noaptea și avem mărturii ale credincioșilor prezenți, care au stat în fața buldozerelor, iar biserica a fost sfințită în 1984 de către arhimandritul de vrednică amintire Ieronim Motoc. De aceea, am considerat că este de datoria noastră să o resfințim în urma unor îmbunătățiri interioare efectuate. Am găsit aici o comunitate puternică, atât în ceea ce privește vârstnicii, cât și copiii și tinerii. Am găsit, de asemenea, un șir neîntrerupt al slujitorilor din a doua jumătate a secolului al 18-lea și nume importante de învățători, dascăli și primari gospodari. Am aflat cu bucurie că de aici își trage obârșia marele pictor Nicolae Tonitza”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la finalul slujbelor.
„Sănătate pentru sate” pentru 100 de persoane defavorizate
În continuare, într-un spaţiu special amenajat, cadre medicale voluntare, între care şi preoţi care au profesia de medic, au oferit gratuit consultaţii de specialitate la peste 100 de persoane defavorizate, cu dizabilităţi, cu vârste înaintate, greu deplasabile, multe dintre acestea cu boli cronice, marginalizate social şi cu situaţii materiale şi financiare precare. „Serviciile medicale acordate au constat în măsurarea tensiunii arteriale, investigaţii de tip EKG, ecografii abdominale, controlul glicemiei şi efectuarea consultului medical general pentru depistarea bolilor cronice. De asemenea, cu sprijinul unor sponsori, persoanele consultate şi descoperite cu diverse afecţiuni în cadrul acestei campanii umanitare au primit medicamente gratuite în valoare de 5.000 de lei, în baza prescripţiilor medicale oferite de medicii prezenţi. Slujirea misionară a fost prelungită din biserică la casele unor credincioşi bătrâni, bolnavi şi neputincioşi, care au primit din partea consiliului şi comitetului parohial daruri de alimente şi obiecte de uz casnic. Daruri au primit și elevii şcolii gimnaziale din localitate, şi seminariştii gălăţeni prezenţi la eveniment”, a mai spus părintele Rareș Bucur, consilier eparhial.
Activităţile din satul Ciureștii Noi se înscriu în calendarul pastoral-misionar eparhial de oficiere a slujbelor şi organizare a caravanelor medicale şi a activităţilor de întrajutorare a persoanelor nevoiaşe în parohiile sărace.