După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Vizită pastorală în Clisura Dunării
Sâmbătă, 6 septembrie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Coronini, Protopopiatul Moldova Nouă. Cu acest prilej, ierarhul alături de preoţi de pe Clisura Dunării, autorităţile locale şi de un număr însemnat de credincioşi au urcat în procesiune de la biserica parohială până pe dealul „La mănăstire“, unde se află ruinele străvechii mănăstiri închinate Sfântului Arhanghel Mihail. Aici, PS Lucian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit o troiţă în curtea sitului arheologic şi a binecuvântat un izvor. La final, cei care s-au implicat în conservarea şi amenajarea sitului arheologic, precum şi cei care au ridicat troiţa şi au amenajat izvorul au primit din partea chiriarhului acte de cinstire. „Am reînnodat şirul rugăciunilor şi al slujbelor la locul cunoscut de către săteni «La mănăstire», săvârşind slujbe de binecuvântare pentru sănătatea şi mântuirea tuturor celor care mărturisesc pe aceste meleaguri dreapta credinţă“, a subliniat Preasfinţitul Părinte Lucian. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)



.jpg)
