În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Vizită tematică la Imprimeria Pharos a Patriarhiei Române
În ziua Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, 25 noiembrie, copiii din clasa a V-a H de la Școala Gimnazială nr. 79 din București, împreună cu diriginta Maria Burchilă, au efectuat o vizită tematică de cunoaștere a tipăririi „Ziarului Lumina” al Patriarhiei Române, în cadrul „Săptămânii altfel”, la sediul Imprimeriei Pharos unde au putut participa la tipărirea unei probe de ziar.
Încă de la intrare copiii au fost întâmpinați cu pâine și sare, simbolul primirii într-o casă frumoasă și luminoasă, apoi le-a fost prezentat un scurt istoric încă de la înființarea Imprimeriei Pharos din anul 2008, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Părintelui Patriarh Daniel, cunoscând greutatea începutului și bucuria prezentului realizată numai printr-o muncă susținută și o dăruire permanentă.
Apoi, copiii au participat la realizarea unei probe de tipar a „Ziarului Lumina”, momente în care telefoanele mobile au fost uitate, fiind fascinați de întreaga tehnologie de pregătire și tipar a ziarului. Au putut simți mirosul hârtiei, atinge cerneala, au vizualizat cu lupa semnele tipografice și potrivirea culorilor, au ridicat câte un exemplar direct de pe bandă, ceea ce pentru vremurile în care trăim a reprezentat o mare bucurie.
La finalul vizitei, copiii au participat și la activitatea de prelucrare a cutiilor de carton, explicându-li-se în același timp și faptul că, după utilizarea lor pentru lumânări, cutiile vor fi reciclate și aduse înapoi în fabrică.
Ceasul petrecut împreună cu copiii în cadrul Imprimeriei Pharos a fost o reală bucurie și nădăjduim că prin această vizită am reușit să aducem în sufletul copiilor o rază de lumină izvorâtă din „Ziarul Lumina” .