Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Vizita unui grup psaltic vâlcean pe tărâm german
La sfârşitul acestei săptămâni, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, şi prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Grupul psaltic „Martyria” al Arhiepiscopiei Râmnicului se va afla în Germania, unde va desfăşura un bogat program cultural‑misionar, ne‑a transmis părintele Marius‑Gabriel Matei, protoiereu al Germaniei de Nord, care va fi şi gazda evenimentului.
Astfel, vineri, 9 decembrie 2022, începând cu ora 17:00, aceştia vor participa la săvârşirea Tainei Sfântului Maslu în Parohia „Sfântul Ierarh Spiridon” din Bremerhaven, la finalul căreia vor susţine un concert de colinde şi cântări bisericeşti, specifice acestei perioade liturgice.
Sâmbătă, 10 decembrie 2022, începând cu ora 10:00, membrii grupului psaltic vâlcean vor oferi răspunsurile la strană în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim în biserica Parohiei „Sfântul Teodosie de la Brazi” din Osnabrück, înconjurat de un sobor de preoți din Protopopiatul Germaniei de Nord, în cadrul căreia mitropolitul român va hirotoni un diacon.
În aceeaşi zi, aceştia vor participa la oficierea Tainei Sfântului Maslu în biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” și „Sfântul Apostol Iacob” din Papenburg‑Sögel, susţinând şi un concert de colinde, în cadrul căruia va avea loc o ceremonie de împodobire a bradului de către copiii prezenţi.
Duminică, 11 decembrie 2022, membrii grupului psaltic vor participa, în aceeaşi biserică, la oficierea Utreniei şi a Sfintei Liturghii, iar seara, începând cu ora 20:00, vor oferi răspunsurile la strană la oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârşită în Biserica „Maria Meeresstern” din insula Borkum, susţinând, totodată, şi un concert de colinde.
De asemenea, în cele trei zile, Grupul psaltic „Martyria” va susţine concerte de muzică religioasă, în cadrul cărora vor interpreta cântări bisericeşti specifice acestei perioade liturgice.