Credincioșii bucureșteni au participat astă‑seară, 8 aprilie, la Catedrala Patriarhală din București, unde, potrivit rânduielii liturgice tradiționale a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, a fost săvârșită cea de‑a patra Denie, corespunzătoare Sfintei Zi de Joi. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș. La final, părintele prof. univ. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal în cadrul Sectorului teologic‑educațional al Administrației Patriarhale și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a rostit un cuvânt de învățătură.
Vizitarea vârstnicilor de la o instituție socială din Reșița
La începutul Triodului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul persoanelor îngrijite la căminul pentru vârstnici din Reșița, județul Caraș-Severin, și al credincioșilor care merg la slujbe la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiu.
Cu acest prilej, chiriarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie la care au participat Lucian Dunăreanu, directorul căminului, angajații și beneficiarii instituției și credincioși reșițeni.
Pentru frumoasa misiune pastoral-misionară desfășurată pe parcursul a 15 ani de slujire în parohia reșițeană, părintele paroh Moise Linu a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar ctitorii și binefăcătorii bisericii și casei parohiale nou construite au primit din partea ierarhului diplome de recunoștință. Slujba a fost înfrumusețată de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La final, ierarhul a binecuvântat noua casă parohială ridicată în curtea căminului.
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din incinta Căminului pentru persoane vârstnice Marginea Lend din Reşiţa s-a zidit în anii 2000-2004 și deservește atât beneficiarii căminului, cât și o comunitate parohială formată din 256 familii cu peste 900 de credincioși.



.jpg)
