Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Vizite pastorale în Maramureş
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a vizitat miercuri, 26 februarie, Centrul Social Filantropic „Sfinţii Cosma şi Damian“ din municipiul Baia Mare, aflat în reorganizare, Biserica „Sfântul Gheorghe“ din cadrul Unităţii Militare Baia Mare, Biserica „Sfânta Ana“ şi Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din cartierul Ferneziu şi noua capelă mortuară, Parohia Groşi şi Mănăstirea Habra - Groşi.
De asemenea, marţi, 25 februarie, PS Iustin Sigheteanul a participat la Şedinţa administrativă cu preoţii din Protopopiatul Chioar. Şedinţa a avut loc în urma reorganizării teritoriale a Protopopiatelor Baia Mare şi Chioar, în urma hotărârii luate în Consiliul eparhial plenar, hotărâre validată de Adunarea eparhială din 25 ianuarie 2014, prin care Protopopiatului Chioar i-au fost arondate un număr de 23 de parohii din zona Codru.



.jpg)
