În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Vizite pastorale la românii ortodocși din Suedia și Norvegia
Săptămâna trecută, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a efectuat mai multe vizite pastorale în Suedia și Norvegia. Astfel, joi, 4 mai 2017, ierarhul român s‑a aflat la Uppsala, unde a săvârșit, în biserica parohiei românești, Taina Botezului pentru un tânăr suedez convertit la Ortodoxie. În vârstă de 39 de ani, acesta nu a fost botezat anterior, descoperind Ortodoxia treptat. După o perioadă de familiarizare cu învățătura și lucrarea Bisericii Ortodoxe, a făcut pasul cel mai important pe care îl poate face un om în această viață: nașterea întru Hristos.
Vineri, 5 mai, de praznicul Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, cunoscut în anul 1981 în Scandinavia și pentru minunea izbăvirii unui grec dintr‑o închisoare din Suedia, Preasfințitul Părinte Macarie, purtând pe brațe icoana Sfântului Efrem cel Nou, i‑a cercetat, pentru mângâiere și binecuvântare, pe deținuții din penitenciarul din Oslo. Deținuții au primit cu bucurie vizita episcopului, care s‑a rugat pentru ei și i‑a încurajat, cântând cu aceștia imnuri pascale și citindu‑le pasaje din Biblie despre cei întemnițați. În ziua următoare, sâmbătă, 6 mai, ierarhul român s‑a aflat în insula Aukra din Norvegia, unde a săvârșit, după Sfânta Liturghie, Taina Botezului primului copilaș al unei tinere familii de români, pe care i‑a vizitat în urmă cu câteva săptămâni și la maternitate. În aceeași zi, Episcopul Macarie și preotul Andrei s‑au deplasat, schimbând mai multe feriboturi, până în orășelul norvegian Hareid, pentru a sluji la ceas de seară Taina Sfântului Maslu celor 15 români prezenți la slujbă.
În Duminica a patra după Paști, 7 mai, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, înconjurat de preotul Andrei și diaconul Florin, a săvârșit Sfânta Liturghie în mijlocul credincioșilor din Aalesund, apoi a botezat cel de‑al doilea copil, al unei familii de tineri din comunitate. În cadrul slujirii euharistice, ierarhul român a rostit un cuvânt de învățătură despre vindecarea slăbănogului de la Vitezda. „În relatarea evanghelică a vindecării slăbănogului de la Vitezda suntem martori la o mărturisire cutremurătoare pe care bolnavul o face lui Hristos: «Doamne, nu am om» (Ioan 5, 7). Tot de acolo aflăm că au trecut 38 de ani în care acest sărman paralizat nu a avut un suflet care să‑l încălzească, să‑l mângâie, să‑l slujească. Astfel, poate mai gravă chiar decât paralizia sa, sărmanul mai avea o boală care face ravagii astăzi: singurătatea. Sunt atâtea suflete care suferă sau trec prin necazuri. Dar ce este mai greu de îndurat chiar decât suferința, necazul sau boala este singurătatea, sentimentul de a fi abandonat. Iar cuvântul oarecum resemnat al slăbănogului, «Doamne, nu am om», este ca o mustrare și, totodată, ca o chemare la slujire și la dragoste pentru noi. Căci dacă se află printre noi un «slăbănog», adică un om în suferință, fie fizică sau materială, fie duhovnicească, și el trăiește, în plus, și acest sentiment al părăsirii, dacă el poate spune lui Dumnezeu «Doamne, nu am om», înseamnă atunci că noi am eșuat în datoria noastră de a fi oameni.”
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a îndemnat credincioșii să fie alături de frații lor în suferință, pentru că cel mai important lucru pentru cel care suferă este să simtă că are pe cineva alături. „Zilele trecute am avut prilejul să văd lucrarea lui Dumnezeu în împrejurări care mi‑au adus aminte de această vindecare a slăbănogului de la Vitezda. Am săvârșit Taina Botezului unui frate suedez care, asemenea paraliticului de la Vitezda, L‑a așteptat 38 de ani pe Hristos. Iată, 38 de ani de tainică așteptare a întâlnirii cu Dumnezeul cel Viu, iar acum, la vârsta de 39 de ani, s‑a născut din nou prin Taina Sfântului Botez. Apoi, am văzut bucuria pe chipurile unor deținuți care credeau că sunt uitați de lume în penitenciar. Și am mai văzut cum oamenii, atâția câţi s‑au strâns, se solidarizează, cum am făcut‑o și noi, cu o mamă aflată în mare necaz, în Finlanda, cu copiii luați și condamnată la închisoare, transmițându‑i că nu este abandonată și că nu trebuie să deznădăjduiască. Așadar, mare este Dumnezeul nostru, Dumnezeu care face minuni, dar, pentru aceasta, e nevoie să fim oameni pentru aproapele nostru care este copleșit de suferință și uitare”.
După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Macarie a binecuvântat și încurajat românii aflați la slujbă și la agapa creștină, oferind daruri celor mici și mai multe cărți de folos duhovnicesc adulților. Credincioșii vizitați de ierarh în Norvegia s‑au putut închina și la icoana relicvar a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, adusă de Preasfințitul Macarie de la Centrul Episcopal din Stockholm.