La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Voluntariat în activităţile sociale, prin Centrul de Incluziune Socială
La Casa de Oaspeţi "Sfântul Nicolae" din Iaşi s-a desfăşurat ieri conferinţa "Fii voluntar european! Contribuţie, implicare, şanse egale". Evenimentul a fost organizat de Fundaţia "Solidaritate şi Speranţă" (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în cadrul proiectului "Centrele de incluziune socială - oportunitate pentru facilitarea participării pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile".
Reprezentanţii Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă", ai Institutului pentru Politici Sociale, ai organizaţiilor non-guvernamentale din Iaşi şi voluntari au participat ieri la conferinţa "Fii voluntar european! Contribuţie, implicare, şanse egale". Manifestarea este parte integrantă din cea de-a doua campanie de voluntariat "Fii voluntar european! Contribuţie, implicare, şanse egale". În deschiderea evenimentului, pr. Narcis Axinte, responsabil al Centrului de Incluziune Socială Iaşi şi consilier în cadrul Sectorului de Asistenţă socială şi medicală "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor, a amintit că scopul întâlnirii este acela de a se discuta despre voluntariat. "Dacă data trecută am abordat modul în care persoanele cu dizabilităţi pot influenţa pozitiv piaţa muncii, în cadrul acestei întâlniri vorbim despre voluntariat. Voluntariatul este o componentă care se întâlneşte în orice proiect, în orice activitate pe care noi o desfăşurăm în comunitate, în interesul acesteia. Voluntariatul a fost degradat ca şi noţiune în perioada comunistă. Atunci s-a făcut mult voluntariat, dar forţat. Dorim să vorbim despre voluntariatul care se leagă de creştinism. La baza învăţăturii creştine este voluntariatul care are o întreagă teologie: modul de trăire al creştinului care trebuie să se ofere în primul rând aproapelui. Aceasta este baza învăţăturii creştine pe care ne-a adus-o Mântuitorul Hristos şi pe care Biserica o transmite de veacuri oamenilor. Noi am fost creaţi de Dumnezeu ca să fim de ajutor în primul rând semenilor noştri. Voluntariatul, aşa cum dorim noi să-l înţelegem, este atunci când oamenii oferă o parte din timpul lor, din abilităţile lor, pentru o activitate, neaşteptând nimic în schimb. Multe ONG-uri din oraşul Iaşi, dar şi din ţară folosesc metoda voluntariatului. Un alt beneficiu al voluntariatului, care se referă la piaţa muncii, este faptul că un voluntar se poate angaja mult mai uşor decât o persoană care doreşte să se angajeze. Cred că acesta este unul dintre beneficiile care au legătură directă cu piaţa muncii, domeniu în care noi activăm în acest proiect. În acest fel este bine să promovăm voluntariatul şi pentru proiectul nostru, care urmăreşte oferirea unei şanse oamenilor de a intra pe piaţa muncii", a explicat pr. Narcis Axinte. Standarde pentru voluntariat Cătălin Asăvoaiei, coordonatorul Biroului de prevenire, evaluare si consiliere antidrog, Caritas Iaşi, a explicat că voluntariatul trebuie analizat prin dimensiunea individuală şi dimensiunea organizatorică. "Dacă este să ne raportăm la indivizi, voluntariat facem cu toţii. În ceea ce priveşte voluntariatul ca sistem, lucrurile se nuanţează. Dacă vom aduce aici în sală 100 de reprezentanţi ai organizaţiilor care au voluntari cu mare greutate vor aborda probleme legate de voluntariat şi cu o mai mare dificultate vor scoate în evidenţă punctele tari şi punctele slabe. Consider că cea mai pură formă de voluntariat este munca Sfinţilor Apostoli. Din punctul meu de vedere, Sfinţii Apostoli au respectat toate criteriile de voluntariat. Creştinismul este liantul puternic care motivează un om să se implice pentru binele celuilalt", a spus Cătălin Asăvoaiei. Mihaela Munteanu, director de dezvoltare şi comunicare al Fundaţiei Alături de Voi (ADV) România, a prezentat câteva date despre voluntariatul ONG-ului pe care îl reprezintă. "Noi privim voluntariatul ca pe o resursă organizaţională şi motivăm acest lucru pe experienţa pe care ne-am creat-o în dezvoltarea serviciului de voluntariat. În acest serviciu de voluntariat şi-au găsit loc mai ales tinerii. Fundaţia ADV a încercat să menţină la anumite standarde serviciul de voluntariat şi să caute oameni care doresc să se profesionalizeze. Domeniul în care am lucrat noi iniţial era unul în care persoanele adulte evitau să se implice (asistenţa pentru persoanele infectate cu HIV). Este mai greu pentru o persoană adultă să accepte să relaţioneze cu o persoană infectată cu HIV. Este foarte bine să fii motivat, să doreşti să faci voluntariat. Sunt situaţii în care gradul de profesionalizare al unui voluntar este un impediment în absorbţia lui într-o organizaţie", a remarcat Mihaela Munteanu. Implicarea în activităţile sociale Prin intermediul campaniei de voluntariat "Fii voluntar european! Contribuţie, implicare, şanse egale", persoanele interesate au posibilitatea realizării perioadei de practică pentru anul universitar 2011-2012 în următoarele domenii: asistenţă socială, psihologie, sociologie, teologie socială. Voluntarii selectaţi pe termen lung vor beneficia şi de cursuri de formare profesională gratuite. În cei trei ani de proiect se pot înscrie 120 de persoane. Domeniile de voluntariat propuse în cadrul Centrului de Incluziune Socială sunt: îngrijire copii (supravegherea şi derularea de activităţi interactive), servicii de consiliere socială, consiliere în carieră şi orientare profesională, consiliere psihologică. "Întâlnirea de astăzi (n.r. ieri) reprezintă o încununare a activităţii noastre de voluntariat, care a început în luna septembrie a acestui an. Am dorit să vedem ce avem de îmbunătăţit, ce rezultate am obţinut şi ce experienţă pozitivă au deprins voluntarii în urma întâlnirilor de până acum. Dorim ca voluntarii să se implice din ce în ce mai mult în activităţile sociale pentru că în felul acesta avem mai multe rezultate. Voluntarii au posibilitatea să-şi dezvolte abilităţile, să înveţe de la cei mai buni, ajungând să lucreze într-un mediu pe care şi-l doresc", a precizat Oana Bucătaru, coordonator regional (zona Iaşi, Bistriţa şi Craiova) şi reprezentant al Institutului pentru Politici Sociale.