Catedrala Națională din București a găzduit astăzi, în prima zi a noului an bisericesc, deschiderea oficială a celei de‑a 8‑a ediții a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși. Evenimentul a început cu o slujbă de Te Deum, săvârșită în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a mai multor ierarhi, a reprezentanţilor oficialităților centrale și locale și a mii de tineri participanți și voluntari. Manifestarea a continuat cu alocuțiunile festive de bun‑venit și cu defilarea delegațiilor participante.
Workshop al preoților de caritate din București
Biroul de asistență religioasă din cadrul Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor organizează primul workshop trimestrial al preoţilor de caritate din București și Ilfov.
Atelierul va avea loc joi, 27 ianuarie 2016, orele 10:00-12:00, la sala de conferințe din cadrul Spitalului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Ierarh Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Acest workshop va fi susținut de către părintele profesor Gheorghe Holbea, conferențiar universitar doctor al Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București. Referatul lucrărilor va fi prezentat de către părintele Daniel Ilinca, preot de caritate la Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu”-Bălăceanca, judeţul Ilfov. Tema atelierului este: „Dimensiunea patologică a akediei ca depresie din perspectivă duhovnicească”.



.jpg)
