Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Zi de bilanț în Episcopia Sălajului
Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău a găzduit duminică, 29 ianuarie, lucrările ședințelor Consiliului și Adunării eparhiale din Episcopia Sălajului. Ziua a început cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Ierarhul l‑a hirotonit întru diacon pe teologul Adrian‑Claudiu Danciu, urmând ca acesta să fie hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Jibou. Înainte de începerea lucrărilor celor două foruri bisericești, a fost săvârșită o slujbă de Te Deum.
A urmat şedinţele Consiliului şi Adunării eparhiale, cu prezentarea activităţii eparhiei pe anul 2022. După citirea rapoartelor au urmat luările de cuvânt ale membrilor Adunării eparhiale, care au apreciat pozitiv activitatea desfășurată prin sectoarele de resort din cadrul Centrului eparhial al Episcopiei Sălajului.
Joi, 26 ianuarie, Preasfințitul Episcop Petroniu a săvârşit slujba de binecuvântare la sediul Protopopiatului din Zalău, în urma lucrărilor de modernizare. Pr. Florian‑Grigore Vid, protopopul Zalăului, a mulţumit ierarhului pentru sprijinul acordat în toate etapele procesului de renovare şi modernizare, pentru susţinerea şi îndrumarea de pe tot parcursul lucrărilor.
Lucrările de restaurare au început în anul 2018. Din totalul sumei de 330.000 de lei investiți, suma de 180.000 de lei a fost suportată din fondurile proprii ale Protopopiatului Zalău.