Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Zi de bucurie pentru copiii cu deficiențe de auz din Buzău

Zi de bucurie pentru copiii cu deficiențe de auz din Buzău

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 29 Mai 2025

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în ziua de prăznuire a Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul, marți, 27 mai, prin intermediul Centrului de pelerinaje „Sfinții Împărați Constantin și Elena” al eparhiei, a fost organizată o excursie gratuită pentru 16 elevi ai Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive din municipiul Buzău.

Activitatea s-a desfășurat sub coordonarea părintelui Ionuț Mihalașcu, preot slujitor al comunității credincioșilor surzi din Buzău, cu sprijinul mai multor cadre didactice ale instituției de învățământ. Elevii au avut parte de momente de bucurie și relaxare în timpul vizitei la Grădina Zoologică de la Bucov, precum și de o experiență duhovnicească la Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova - așezământ monahal cunoscut pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca”.

„Suntem foarte bucuroși că am reușit să oferim acestor copii posibilitatea de a vizita locuri dragi sufletului nostru. Pentru unii poate părea o experiență obișnuită, dar pentru cei care nu au avut încă această ocazie înseamnă foarte mult. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne străduim să le fim aproape și să le aducem o rază de lumină și fericire în suflet”, a mărturisit părintele Ionuț Mihalașcu.

Astfel de inițiative dau mărturie despre grija constantă a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei față de copiii și tinerii cu nevoi speciale, sprijinindu-i atât din punct de vedere spiritual, cât și în procesul de integrare socială și dezvoltare personală.

 

Citeşte mai multe despre:   comunitatea persoanelor hipoacuzice  -   excursie