Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Zi de hram la mănăstirile Ghighiu și Țigănești
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost cinstită cu evlavie și la Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată în Altarul de vară al așezământului monahal de PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a amintit minunea săvârșită de Mântuitorul la nunta din Cana Galileei, ca urmare a rugăciunii Maicii Domnului. La final, Episcopul-vicar patriarhal a binecuvântat noile clopote ale Mănăstirii Ghighiu.
Hramul principal al Mănăstirii Ghighiu este „Izvorul Tămăduirii”. Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost rânduit drept al doilea hram al așezământului monahal de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Anul trecut, în arhiva așezământului monahal a fost descoperită o icoană istorică a Adormirii Maicii Domnului despre care sunt unele mărturii că este făcătoare de minuni. Icoana a fost restaurată și așezată spre închinarea pelerinilor sosiți la hramul de vară al mănăstirii.
De asemenea, miercuri, și-a sărbătorit hramul și Mănăstirea Țigănești din judeţul Ilfov. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară al așezământului monahal de PS Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. „Maica Domnului s-a învrednicit să fie împreună-lucrătoare la cea mai sfântă și cea mai scumpă lucrare din istoria omenirii, lucrarea de restaurare a omului, de ridicare a lui la slava pe care a avut-o de la început atunci când l-a creat Dumnezeu, drept, curat, ascultător și plin de harul Său. Maica Domnului a fost aleasă ca o pârgă a neamului omenesc”, a spus Preasfinția Sa.