În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Zilele Asistenţei Sociale la Alba Iulia
În fiecare an, în perioada 15-31 martie, sunt serbate la nivel internaţional Zilele Asistenţei Sociale. Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR) organizează în fiecare judeţ acţiuni prin care subliniază importanţa asistentului social ca profesionist şi munca pe care o desfăşoară în comunitate, precum şi semnificaţia asistenţei sociale în general, în societatea contemporană. Structura teritorială a judeţului Alba a CNASR organizează o serie de manifestări sub genericul „Responsabilitate, comunitate, participare socială“, care readuc în atenţia generală faptul că asistenţii sociali sunt persoanele care aduc plusvaloare societăţii prin activitatea profesională desfăşurată, cu importanţă în stabilirea echilibrului social.
Manifestările au debutat marţi, 26 martie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă Alba Iulia, Aula „Dumitru Stăniloae“, cu o masă rotundă în care au fost analizate atât aspecte legate de asistenţa socială din judeţ, cât şi de asistentul social ca profesionist. Au fost invitate persoane cu responsabilităţi şi putere de decizie în asistenţa socială la nivel de judeţ, primari, directori ai direcţiilor locale a ministerelor cu implicare în asistenţa socială. Dezbaterea a fost constructivă, iar concluziile au scos în evidenţă faptul că este necesar ca şi pe viitor să existe o colaborare între CNASR şi autorităţile locale, asistenţa socială fiind un domeniu de activitate în formare, astfel că legislaţia nu surprinde încă toate aspectele, iar legile nu sunt corelate încă.
Manifestările au continuat ieri, 27 martie, în Aula Mică a Universităţii „1 Decembrie 1918“, cu o întâlnire cu tema „Asistenţa socială între teorie şi empirism“, la care au participat asistenţii sociali din judeţ şi studenţii universităţii care se pregătesc pentru această profesie. Astfel de întâlniri sunt organizate anual la Alba Iulia, iar discuţiile s-au dovedit benefice atât pentru studenţi, cât şi pentru practicieni.
Azi, 28 martie, de la ora 14:00, în Aula „Dumitru Stăniloae“ are loc întâlnirea anuală a asistenţilor sociali din judeţul Alba, în cadrul unui seminar aflat sub genericul „Responsabilitate, comunitate, participare socială“. În cadrul seminarului sunt prezentate lucrări de specialitate, urmate de discuţii şi dezbateri. În partea a doua a întâlnirii are loc „Gala asistenţilor sociali din structura teritorială Alba a CNASR“, în cadrul căreia sunt premiaţi cei care s-au remarcat în activitatea profesională. (Pr. Ioan Mihail Dan)