După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Zilele Asistenţei Sociale, la Iaşi
Structura Teritorială Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali şi Universitatea „Al. I. Cuza“ (UAIC) din Iaşi, prin Departamentul „Sociologie şi Asistenţă Socială“ al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, organizează mâine, 28 martie 2013, evenimentul „Zilele Asistenţei Sociale“. Unul dintre partenerii evenimentului care va avea loc în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a UAIC din Iaşi este Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. „Evenimentul reprezintă debutul oficial în organizarea de activităţi pentru asistenţii sociali din judeţul Iaşi a Structurii Teritoriale a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România. „Zilele Asistenţei Sociale“ reprezintă un moment de analiză referitor la dinamica serviciilor sociale, la problemele sociale şi la obstacolele profesionale existente, dar şi o oportunitate de promovare a profesiei de asistent social în comunitate. Evenimentele din cadrul Zilelor Asistenţei Sociale 2013, organizate sub egida „Responsabilitate, Comunitate şi Participare Socială“, readuc în atenţia publicului larg faptul că asistenţii sociali sunt persoanele care aduc plus-valoare societăţii prin activitatea profesională desfăşurată, munca acestora având o importanţă socială în stabilirea echilibrului social“, a spus Magdalena-Roxana Necula, preşedintele Structurii Teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali. (C. Ciofu)



.jpg)
