În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
„Zilele educaţiei religioase în Episcopia Caransebeşului”
Pe parcursul a trei zile, 1-3 iunie, în orașele Caransebeș și Reșița, din județul Caraș Severin, are loc evenimentul „Zilele educației religioase în Episcopia Caransebeșului”, organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, chiriarhul locului. Tinerii și copiii vor participa la trei concursuri care au ca scop să promoveze și să impulsioneze cântarea bisericească, lecturarea Sfintei Scripturi și tradițiile naționale românești. Astfel că astăzi, 1 iunie, ora 16:00, Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș va găzdui primul concurs, intitulat „Tinerii să laude numele Domnului”, în cadrul căruia coruri din Caransebeș, Buchin, Glimboca, Bocșa Montană, Reșița, Răcășdia, Topleț și Moldova Nouă vor prezenta pricesne și cântări bisericești. În debutul acestuia vor fi premiați elevii care au obținut rezultate bune și foarte bune la Olimpiada de Religie. Cel de-al doilea concurs, „Să citim și să înțelegem Sfânta Scriptură”, va avea loc joi, 2 iunie, ora 16:00, la Liceul de Artă „Sabin Păuța” din Reșița. Concursul se va desfășura pe două secțiuni. Prima secțiune va fi dedicată elevilor din ciclul gimnazial, clasele V-VIII, iar a doua secțiune va fi dedicată elevilor de liceu, clasele IX-XII, și va reuni grupuri de tineri din școlile aflate pe teritoriul eparhiei. Proba va consta în oferirea răspunsului la un set de 20, respectiv 30 întrebări din Mica Biblie.
„Să ne păstrăm portul, graiul și tradițiile” este cel de-al treilea concurs ce se va desfășura în Sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș, vineri, 3 iunie, ora 16:00. În deschidere va fi vernisată expoziția „Lumina Învierii în sufletul copiilor”, realizată de elevi de la Școala de Muzică și Arte Plastice din Caransebeș, sub coordonarea doamnei profesoare Nicoleta Cosma.



.jpg)
