După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Zilele Francofoniei la Seminarul din Roman
Cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la Seminarul Teologic Ortodox "Sf. Gheorghe"din Roman a avut loc luni, 22 martie, o manifestare culturală cu prilejul Zilei Francofoniei. Elevii clasei a XI-a, coordonaţi de doamna profesoară Stan Cristina, au susţinut un program artistic prin care au marcat această zi. Programul prezentat profesorilor şi elevilor de la seminar a cuprins recitaluri din lirica contemporană, cu tematică de primăvară şi despre frumoasa perioadă a adolescenţei, precum şi interpretarea unor piese muzicale de către cor în limba franceză.



.jpg)
