Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Ziua Forţelor Terestre din Armata României la Arad
În fiecare an, de sărbătoarea Sfântului şi Marelui Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, forţele terestre din armata ţării noastre îşi sărbătoresc patronul spiritual. Şi în cetatea Aradului militarii s-au bucurat de o frumoasă manifestare, în cadrul căreia au fost recompensaţi cu distincţii de la cel mai înalt nivel, în urma rezultatelor meritorii obţinute de-a lungul numeroaselor acţiuni la care au luat parte în ultima perioadă. La adunarea unităţii, preotul militar le-a prezentat semnificaţia zilei din punct de vedere religios şi importanţa Sfântului Gheorghe în păstrarea şi menţinerea credinţei în faţa prigonitorilor păgâni. Apoi, la capela militară cu hramul Sfântului Gheorghe, a fost oficiată Sfânta Liturghie în prezenţa unui număr mare de militari. Ceremoniile dedicate acestei zile au continuat în Piaţa Avram Iancu din urbea Aradului, unde unitatea a fost decorată cu Emblema Statului Major General al Armatei României, aceasta fiind a doua distincţie în mai puţin de un an, ceea ce demonstrează profesionalismul şi seriozitatea militarilor arădeni. A fost oficiată apoi o slujbă de pomenire a militarilor din Forţele Terestre căzuţi pe câmpurile de luptă, slujbă urmată de depuneri de coroane. Toate acestea demonstrează încă o dată că crucea şi scutul, Armata şi Biserica sunt şi vor fi doi stâlpi de nădejde ai naţiei noastre, nemuritori sub soare, aflaţi sub binecuvântarea lui Dumnezeu. (Pr. Adrian David)



.jpg)
