Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ziua Imnului Naţional al României sărbătorită la Timişoara
Ziua Imnului Naţional al României, sărbătorită în fiecare an la 29 iulie, a fost marcată la Timişoara prin ceremoniale militare şi religioase, la care au luat parte zeci de militari aparţinând mai multor arme, jandarmi şi angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, veterani de război şi numeroase oficialităţi. Programul dedicat acestei zile a debutat în faţa Palatului Administrativ în prezenţa mai multor locuitori ai oraşului de pe Bega, cu o slujbă religioasă oficiată de pr. Marcel Vlaicu, de la Parohia Timişoara-Cetate. Au urmat luări de cuvânt din partea reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, iar apoi un program muzical, susţinut de fanfara militară a Brigăzii 18 Infanterie „Banat“ şi de un grup de copii din Parohia Niţchidorf, Protopopiatul Lugoj, condus de pr. Laurian Popa. În cuvântul rostit cu acest prilej, domnul Eugen Dogariu, prefectul judeţului Timiş, a subliniat importanţa imnului de stat şi, totodată, datoria noastră de a cinsti cum se cuvine această zi, de la cel mai mic la cel mai mare: „Ziua imnului e o zi importantă, şi în acest an am încercat să o sărbătorim altfel decât până acum, în aşa fel încât să fie implicaţi în organizare şi copii, şi alte instituţii decât cele ale statului. Cred că a fost frumos să ascultăm copiii cântând Imnul Naţional al României. Am avut un interpret care a cântat cântece româneşti, ceea ce, încă o dată, modifică ceea ce am făcut până acum, şi cred că e un lucru mai bun“. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare, în acordurile fanfarei şi în aplauzele spectatorilor. Ziua Imnului Naţional „Deşteaptă-te, române!“ este sărbătorită anual la data de 29 iulie, ca urmare a hotărârii adoptate de Senatul României la 18 mai 1998. În istorica zi de 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în faţa unei numeroase asistenţe, după ce s-a citit noua Constituţie, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluţiei paşoptiste „Deşteaptă-te, române!“, devenit după Revoluţia anticomunistă din 1989 Imnul Naţional al României. (Valentin Birău)