După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Ziua Internaţională a Copilului, serbată în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
De Ziua Internaţională a Copilului, în mai multe parohii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-au organizat manifestări religioase şi culturale. Unele activităţi dedicate copiilor s-au concretizat în acţiuni social-filantropice.
Elevii Şcolii Andrieşeni, însoţiţi de cadrele didactice, au participat ieri la slujba Acatistului Sfântului Stelian, în paraclisul parohiei Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1. Cu acest prilej, pr. paroh Mihai Cepeliuc i-a felicitat pe cei prezenţi şi i-a îndemnat să-şi îndrepte gândul de mulţumire către Dumnezeu, pentru darul de a fi botezaţi în numele Sfintei Treimi. "Să ne aducem aminte şi de pruncii nenăscuţi şi avortaţi, pentru care am aprins câte o candeluţă şi am depus o floare la "Troiţa albă de mesteacăn" din curtea bisericii", a spus pr. paroh Mihai Cepeliuc. 1 Iunie a fost marcat şi în Protopopiatul Botoşani, prin activităţi misionar-caritative în două dintre unităţile medicale din municipiul Botoşani. La Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Botoşani, un sobor de preoţi a săvârşit ieri slujba Acatistului Bunei Vestiri. La final, au fost împărţite, din partea Protopopiatului Botoşani, mamelor prezente, 50 de pachete cu obiecte pentru igiena copiilor nou-născuţi. Tot ieri, la Spitalul de Copii Botoşani, un sobor de preoţi a citit mai multe rugăciuni pentru vindecarea copiilor internaţi. Micuţii au primit în dar din partea Protopopiatului Botoşani câte un pachet cu fructe. Cadouri şi rugăciuni pentru copii, la Biserica "Sfântul Gheorghe" din Bacău Elevii care participă la programul social-filantropic derulat la Biserica "Sfântul Gheorghe" din Bacău, sub coordonarea directă a preotului paroh Vasile Radu, au primit daruri cu ocazia Zilei de 1 Iunie. Cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, copiii însoţiţi de părinţi au luat parte la slujba de mulţumire oficiată de un sobor de preoţi. Pe lângă masa de prânz gratuită, pe care o primesc zilnic, celor 25 de copii li s-au oferit cadouri constând în dulciuri şi alte surprize. Protoieria Sascut, în parteneriat cu Grădiniţa şi Şcoala Generală din Sascut, a lansat pe 31 mai cartea "Poezia noastră", în care sunt publicate poezii compuse de copiii preşcolari, cu ilustraţii desenate de membrii Cercului de Artă "Gheorghe Apostol" din Sascut. Ieri a fost organizat vernisajul expoziţiei de desene şablon, tema fiind "Planeta Palma", în care toate reprezentările aveau forma palmei. "Protoieria noastră s-a implicat în organizarea programului dedicat Zilei Copilului, contribuind la editarea unei cărţi, "Poezia noastră", precum şi la premierea copiilor care au dovedit un talent deosebit în cadrul concursului de poezie şi desen care s-a desfăşurat cu ocazia zilei de 1 Iunie", a declarat pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut.



.jpg)
