Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ziua Jandarmeriei Române la Galaţi
Cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, sărbătorită în fiecare an la 3 aprilie, angajaţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, în fruntea cărora s-a aflat inspectorul-şef colonel Vasilică Dănuţ, au participat, ieri, la o slujbă de mulţumire în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi.
În cadrul slujbei oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au fost înălţate rugăciuni de mulţumire şi invocare a ajutorului lui Dumnezeu asupra celor care veghează şi contribuie în mod substanţial la menţinerea ordinii publice şi a păcii sociale. „Ne-am rugat astăzi, a arătat Înaltpreasfiţia Sa, împreună cu slujitorii Jandarmeriei din oraşul şi judeţul nostru, pentru a pregăti în mod duhovnicesc şi comunitar sărbătoarea Jandarmeriei Române. În acelaşi timp, am mulţumit împreună lui Dumnezeu pentru desele întâlniri ale slujitorilor Domnului, ale credincioşilor în biserici şi la ceremonii, cu slujitorii Jandarmeriei, pentru armonia, pacea şi liniştea din interiorul societăţii!”
Un moment aparte l-a constituit rugăciunea specială rostită în catedrală pentru plutonier-major Cristian Onofrei, jandarm gălăţean şi atlet, care a obţinut distincţia naţională `Jandarm de Onoare al anului 2016” pentru merite profesionale dar şi comunitare, acesta implicându-se în numeroase acte social-filantropice îndreptate către semenii aflaţi în suferinţă. În prezent, jandarmul gălăţean se află, de 7 zile, în plin maraton spre Bucureşti unde, în data de 3 aprilie, de Ziua Jandarmeriei Române, i se va conferi distincţia în mod solemn de către inspectorul general al Jandarmeriei Române, general de brigadă Marin Andreiana.
În continuare, ierarhul locului a oferit participanţilor iconiţe cu Intrarea Domnului în Ierusalim. Evenimentul s-a încheiat cu ceremonia de ridicare în grad a ofiţerilor şi subofiţerilor din cadrul unităţii.