Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Ziua porţilor deschise la Liceul „Traian Vuia“, Făget
În data de 11 mai, copiii Centrului Educaţional "Patriarh Miron Cristea" Făget, subordonat Arhiepiscopiei Timişoarei, au fost invitaţi la "Ziua porţilor deschise" a Liceului teoretic "Traian Vuia" din localitate. Liceul din oraşul Făget şi-a deschis porţile pentru a găzdui musafiri veniţi din Ungaria, copii şi profesori din alte şcoli timişene, oficialităţi politice şi inspectori şcolari. Programul festiv a început la ora 11:00, cu primirea oaspeţilor într-un cadru festiv, continuând cu vizitarea şcolii şi încheind cu un program artistic, momente intercalate cu scenete după Ion Luca Caragiale şi dansuri populare.
Copiii beneficiari ai centrului, supravegheaţi de specialiştii centrului şi sub îndrumarea instructorului de dansuri populare Ciprian Borchescu, au susţinut o suită de dansuri populare din zona Făgetului. Programul s-a încheiat cu un minirecital de cântece populare bănăţene susţinut de câţiva elevi ai liceului.



.jpg)
