150 de ani de la nașterea academicianului Petru Bogdan

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 09 Feb 2023

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari savanți români, chimistul Petru Bogdan (1873-1944), născut în familia unor mici proprietari din localitatea Cozmești, județul Iași. A urmat Liceul Na­țional și Facultatea de Științe a Universității ieşene, a făcut studii la Berlin, apoi a lucrat sub îndrumarea unor somități în domeniul chimiei, printre care și doi laureați ai Premiului Nobel - J.H. van’t Hoff și Wilhelm Ostwald, fondatori ai chimiei fizice.

În perioada 1902-1940 a fost profesor la Facultatea de Științe a Universității din Iași, unde a înființat prima Catedră de Chimie fizică din România. A fost decan al acestei facultăți (1925), apoi, alternativ, rector și prorector al Universității (1926-1940). Printre discipolii săi se numără nume mari ale chimiei românești - Horia Hulubei, Radu Cernătescu, Alexandru Cișman.

În perioada 1941-1944, a fost directorul Fundației Regale „Ferdinand I” din Iași, instituție al cărei sediu adăpostește astăzi Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU) din Iași. În semn de omagiu, la sărbătorirea celor 150 de ani de la nașterea academicianului, BCU Iași a organizat o expoziție de fotografii de epocă şi documente rare din arhiva familiei Culianu-Petrescu şi documente originale din fondurile BCU, printre care se numără teza de doctorat a lui Petru Bogdan (susţinută la Berlin, în 1901), cărţi şi texte ale sale din volume colective, precum şi studii şi articole publicate în reviste ştiinţifice şi de cultură. Expoziția este deschisă publicului până în 6 martie 2023.