17 veacuri de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea

Anul acesta sărbătorim 1.700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic desfăşurat la Niceea, între 20 mai şi 25 august 325. La acest sinod au participat 318 părinţi, pe care îi vom prăznui duminica viitoare, a şaptea după Paşti, când vom cinsti ortodoxia credinţei lor.

Acest Prim Sinod Ecumenic a combătut arianismul, formulând primele șapte articole din Crez şi stabilind regula pentru calcularea datei serbării pascale. Pe principiul acestui Sinod Ecumenic se vor desfășura și celelalte sinoade, adică autoritatea imperială convoacă episcopii în sinod și asigură toate cele necesare desfășurării acestuia.

Sinodul a fost convocat de împăratul Constantin cel Mare, pentru că erezia lui Arie a provocat tulburare între creştinii din Imperiul Roman. Erezia promovată de el era legată de teologia trinitară și nega egalitatea și con­substanțialitatea Fiului cu Tatăl, tăgăduind în acelaşi timp și dumnezeirea Fiului. Arie susţinea că „Fiul nu este după fire şi după esenţă Dumnezeu adevărat, ci că a fost creat de Dumnezeu Tatăl într-un anume moment în timp. (...) Patriarhul Alexandriei, Alexandru, şi-a asumat datoria de a combate învăţătura eretică a lui Arie, cu ajutorul Sfântului Atanasie cel Mare. În realitate, Sfântul Atanasie cel Mare era singurul adversar din punct de vedere teologic al lui Arie” (Eiríni Artémi, „Politica religioasă a împăraţilor bizantini. Partea I: Epoca lui Constantin cel Mare”, pemptousia.ro).

Sinodul desfăşurat la Alexandria, în Egipt, undeva la anul 320 sau 321, condamnă erezia lui Arie, afirmând adevărul de credință că „Fiul lui Dumnezeu este deoființă și veșnic cu Dumnezeu Tatăl”.

Pentru că lucrurile nu se liniştesc prin condamnarea lui Arie de la acest sinod - deoarece un sinod întrunit în Cezareea Palestinei ridică excomunicarea lui Arie -, dar mai ales pentru tulburarea provocată de această erezie printre creştinii din imperiu, îl determină pe împăratul Constantin să convoace Sinodul I Ecumenic. El stabileşte ca sinodul să se desfăşoare la Niceea. A făcut acest lucru din motive practice, pentru că acest oraş era aproape de Nicomedia, unde rezida în acea perioadă.

Eiríni Artémi scrie că „Niceea a fost socotită mai potrivită pentru desfăşurarea lucrărilor sinodului, deoarece înlesnea accesul episcopilor din Egipt şi Apus. În acelaşi timp, însă, acest oraş îi oferea lui Constantin ocazia de a lua parte la lucrările sinodului. Desigur, împăratul s-a îngrijit de toate pregătirile necesare pentru a asigura nu numai călătoria rapidă şi lipsită de griji a episcopilor către Niceea, dar şi pentru a crea toate condiţiile în timpul şederii lor aici: hrană nu numai pentru marele număr de episcopi, dar şi pentru numărul la fel de mare de clerici care-i însoţeau pe participanţii la sinod. Majoritatea episcopilor convocaţi au răspuns prompt invitaţiei împăratului” („Politica religioasă a împăraţilor bizantini. Partea I: Epoca lui Constantin cel Mare”, pemptousia.ro)

Urmărind relatările istoricului Eusebiu de Cezareea, constatăm că la Primul Sinod Ecumenic au participat episcopi din aproape toate zonele imperiului. Între aceştia este şi scitul care „nu lipsea din ceată”, pe care cercetătorii l-au identificat cu Episcopul Marcu al Tomisului (cf. pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, coordonator, „Istoria Bisericească Universală”, vol. 1, Editura Basilica, Bucu­reşti, 2019, p. 387). Episcopii care s-au remarcat la sinod sunt: Eustatie al Antiohiei, Alexandru al Alexandriei, Marcel al Ancyrei, Macarie al Ierusalimului, Eusebiu al Cezareei Palestinei, Cecilian al Cartaginei, Leon­ţiu al Cezareei Capadociei, Osius de Cordoba, la care-i adăugăm pe ierarhii făcători de minuni: Nicolae al Mirei Lichiei şi Spiridon al Trimitundei, plus Episcopul taumaturg Iacob de Nisibi. La sinod participă şi reprezentanţi ai Papei Silvestru al Romei: preoţii Vitus şi Vincentius. Ei au misiunea să condamne erezia lui Arie în numele papei.

„Sinodul şi-a început lucrările în ziua de 20 mai 325. Deliberările premergătoare sinodului, precum şi anumite consfătuiri ce au avut loc pe durata lucrărilor sinodului s-au ţinut în «casa de rugăciune», în vreme ce şedinţele ordinare ale sinodului s-au desfăşurat în sala cea mare a casei imperiale, care era amenajată corespunzător pentru a putea primi marele număr de membri ai sinodului şi pe consilierii acestora” (Eiríni Artémi, „Politica religioasă a împăraţilor bizantini. Partea I: Epoca lui Constantin cel Mare”, pemptousia.ro).

În cuvântul de deschidere a sinodului, împăratul a arătat că disputele din Biserică sunt mai periculoase pentru imperiu decât orice război. El îi îndeamnă pe episcopii prezenți la sinod să facă tot ce le stă în putere pentru unitatea de credință. Constantin cel Mare le spune ierarhilor că, dacă ei sunt episcopi ai celor din interiorul Bisericii, el este episcop pentru cele din afară. Prin această expresie împăratul arată că este protectorul Bisericii, în care vede coloana vertebrală a imperiului său. Rolul central la sinod îl joacă diaconul Atanasie, pe care noi îl cunoaştem ca Sfântul Atanasie cel Mare. El este cel care va contribui în mod esenţial la formularea învăţăturii de credinţă hristologică de la acest Prim Sinod Ecumenic.

Pe parcursul discuțiilor la sinod au apărut trei direcții: „Cei mai mulți, în frunte cu Alexandru al Alexandriei, Osius al Cordobei și diaconul Atanasie, au susținut credința ortodoxă că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este și Dumnezeu, și om, în baza revelației Sfintei Scripturi. De altă parte, Secund al Ptolemaidei, Teonas al Marmaricii și încă vreo 20 de episcopi i-au luat partea lui Arie. Iar alții, în frunte cu Eusebiu de Nicomidia, care țineau calea de mijloc, au prezentat în sinod o formulă de credință în care raportul dintre Tatăl și Fiul este definit prin termenul omiousios, adică asemănător după ființă cu Tatăl, în loc de omoousios, de aceeaşi ființă cu Tatăl, care afirma doctrina ortodoxă. Această a treia opinie nu însemna altceva decât menținerea ereziei ariene sub o formulă camuflată. Istoricul Eusebiu de Cezareea, subordinaţionist moderat, a prezentat și el o formulă (Pr. prof. Ioan Rămureanu, „Istoria Bisericească Universală”).

Învățătura ortodoxă a triumfat până la urmă, iar celelalte două opinii teologice au fost respinse. Arianismul a fost condamnat ca erezie, iar sinodalii au alcătuit un Simbol de credință, care să sintetizeze învățătura ortodoxă stabilită la sinod, numit Simbolul de credință niceean, care stă la baza Crezului pe care-l mărturisim și noi în Biserică.

Lucrările sinodului s-au încheiat în data de 25 august 325 cu discursul împăratului Constantin cel Mare, care îi îndemna pe episcopi să respecte cele hotărâte la Niceea. După sinod, împăratul a confirmat hotărârile și le-a dat valoare de lege civilă.

În afara condamnării arianismului, Primul Sinod Ecumenic a rezolvat schismele meletiană și novațiană, care afectaseră viața bisericească în provinciile din nordul Africii și chiar la Roma. A stabilit data serbării Paștilor sau mai exact modalitatea de calcul al acestei date, păstrată până în zilele noastre. Sfinţii Părinţi participanţi la Primul Sinod Ecumenic au alcătuit 20 de canoane care au reglementat diferite probleme din comunitățile creștine.