Moştenirea primei femei arhitect din România: case, şcoli, biserică

La începutul secolului 20, Virginia Andreescu Haret devenea prima femeie arhitect din România şi a patra din lume, într-un domeniu în care bărbaţii îşi adjudecau cunoştinţele tehnice şi creativitatea arhitectonică. Talentul şi abnegaţia cu care şi-a urmărit visul de a construi clădiri reprezentative Bucureştiului acelei perioade, inclusiv biserică, sunt remarcabile având în vedere originile sale modeste şi greutăţile prin care a trecut, rămânând orfană de mamă la vârsta de 9 ani. Proiectul pentru construirea Bisericii „Sfânta Treime”-Ghencea, dar şi lucrări în acuarelă care pun în valoare siluete de mănăstiri vorbesc despre spiritualitatea Virginiei Andreescu Haret, frumos împletită cu talentul artistic şi dedicarea profesională.

Născută în 1894, în Bu­cureşti, într-o familie modestă cu patru copii, Virginia Andreescu Haret, nepoata după frate a pictorului Ion Andreescu, a simţit greutăţile vieţii încă de mică, fiind nevoită să preia munca în gospodărie şi să-şi creas­că cei trei fraţi mai mici. Dificul­tăţile au întărit-o şi nu i-au putut spulbera visul de a se afirma în lumea arhitecturii, un domeniu în care nu se regăsea nici o femeie.

La vârsta de 18 ani, după ce a luat examenul de bacalaureat la Liceul „Mihai Viteazul” din Bu­cu­reşti, obține o licență specială la Școala Superioară de Arhitec­tură din Capitală, cu sprijinul ministrului Spiru C. Haret, pe care o absol­vă cu brio, în iulie 1919, devenind astfel prima femeie arhitect din România. A studiat şi Belle-Arte, în paralel, astfel că a realizat numeroase acuarele, multe reprezentând siluete de mănăstiri sau biserici, aflate în prezent în Colecţia de Stampe a Bi­bliotecii Academiei Române.

În 1920, expune o parte din acuarelele executate după monu­mente de artă națională și popula­ră, care au fost foarte apreciate, după cum consemna presa vremii. Într-o cronică a criticului Victor Bilciurescu, preluată de arhitectu­ra-1906.ro, se arăta că: „D-ra Andreescu expune la Maison d’Art câteva acuarele în care se observă mult simț artistic. Între domnișoa­rele expozante de până acum, este aceea care are cea mai multă chemare. Genul domniei sale este... unul propriu, care are farmecul lui și care de­notă gustul ales și temperamentul puternic al artistei”. Acelaşi critic spunea: „D-ra Andreescu expune case, biserici, interioare, bine văzute, simțite cu tact și hotărâre în formele lor constructive”.

Arhitecta Bisericii „Sfânta Treime”-Ghencea

Căsătoria Virginiei Andreescu, în 1928, cu un nepot al matematicianului și inginerului român Spiru C. Haret, inginerul constructor Spiru I. Haret, îi va face pe cei doi parteneri în viața privată și profesională.  În cei peste 40 de ani de activitate, Virginia Andreescu Haret a proiectat şi executat cu pasiune şi spirit inovator mai mult de 130 de lucrări afirmându-se ca o pionieră în arhitectură și tehnică.

A proiectat o serie de blocuri pe Calea Victoriei, fiind primele construcţii la care s-a utilizat beton armat, dar şi școli precum colegiile „Cantemir Vodă” şi „Gheorghe Șincai” din Bucureşti, Liceul „Domnița Ruxandra” din Botoșani şi Liceul de fete din Focșani. Un proiect de suflet a fost Biserica „Sfânta Treime”-Ghencea, una dintre cele mai mari din Capitală, aflată la intersecția dintre Calea 13 Septembrie cu strada Sebastian. Construc­ţia unei biserici mai încă­pătoare a început în 1927, după planurile întocmite de Virginia Andreescu Haret, împreună cu arhitectul J. Pompilian. A fost finalizată în 1934 şi sfinţită la 11 noiembrie de Patriarhul Miron Cristea. Biserica repre­zintă astăzi o construcție monu­mentală în stil neoromânesc, cu planul triconic, cu pridvor, vestibul, pronaos, naos cu abside laterale și trei turle octogonale.

O persoană energică şi empatică

Radu Haret, fiul Virginiei Andreescu și al lui Spiru I. Haret, inginer la rândul său, s-a dedicat păstrării memoriei mamei sale prin publicarea de articole în reviste, dar și prin co­lecțiile de arhivă pe care le-a în­treținut, asi­gurându-se astfel că moştenirea ei este amintită şi apreciată, dar şi că personalitatea ei va fi cunoscută întocmai.

„Virginia Andreescu Haret făcea față la toate, întrebuințându-și calitățile naturale cu un spirit chibzuit și metodic, găsindu-și timpul să adune la ea, în casa pe care și-o construise, un mic cerc de prieteni, arhitecți, arheologi, ingineri și critici de artă și să le creeze un mediu cald și plăcut, în interiorul ei încărcat de tablouri, multe ale unchiului, marele Andreescu, de cărți, bibelouri, arămuri, broderii, amintiri din multele călătorii de studii pentru care își rezerva timp să le mai facă”, după cum scria Radu Haret într-un articol preluat de arhitectura-1906.ro. Era apreciată în vremea ei nu doar ca arhitect şi persoană cu preocupări artistice, ci şi ca om, fiind descrisă ca având o energie debordantă şi, în acelaşi timp, empatie, înțelegere față de oameni.

Din 1923 şi până în 1947, Virginia Andreescu Haret a lucrat în serviciul tehnic al Ministerului Educației Naționale. A reprezentat România la congresele internaţionale de arhitectură de la Roma, Paris, Moscova sau Bruxelles, iar pentru realizările și implicările sale arhitecturale de excepție a fost recom­pensată cu diverse premii și distincții. A fost prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general, statutul fiindu-i recunoscut în cadrul celui de-al 16-lea Congres de Istorie a Științei, desfăşurat la București, în 1981.

Maria Virginia Andreescu Haret a trecut la Domnul în 6 mai 1962 şi rămâne în istorie prin con­tribuțiile semnificative la arhitectura româneas­că şi, totodată, ca sursă de inspiraţie pentru generații de arhitecţi, şi nu numai.