Sfinţii Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie şi cei împreună cu ei († 258) erau din Corint şi au trăit în zilele împăraţilor romani Deciu (249-251) şi Valerian (253-260), iar Grecia era condusă în numele lor de Iason.
Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului
Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (†638), era din cetatea Damasc. Părinţii săi erau dreptcredincioşi, ce se numeau Plintos şi Mira. Sfântul a trăit în vremea când pe tronul Bizanţului era împărat Heraclie (610- 64l). Din tinereţe şi-a îmbogăţit viaţa, iubind înţelepciunea, atât cea duhovnicească, prin exemplul sfinţilor pustnici, cât şi cea din afară, a ştiinţelor din vremea lui. El a mers la Ierusalim, apoi în mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieţii de obşte, şi aici a trăit 20 de ani. A avut ca îndrumător pe pustnicul Ioan Moshu, autorul Limonariului (Livada duhovnicească), dar n-a îmbrăţişat viaţa monahilor. Împreună cu acest cuvios a călătorit Sfântul Sofronie, înainte de călugăria sa, la mai multe locuri sfinte: la mănăstirea Sfântului Sava, la Iordan, apoi, când au năvălit perşii în Palestina, luând cu ei lemnul Sfintei Cruci, au mers în Antiohia, iar de acolo s-au dus în Alexandria Egiptului. Îmbolnăvindu-se, Sfântul Sofronie a fost tuns în monahism. Cât au stat în Egipt, l-au ajutat pe Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, la îndepărtarea ereziei lui Eutihie din oraş. După ce a murit Sfântul Patriarh Ioan, s-au dus în Italia, la Roma. După ce a trecut la cele veşnice dascălul său, Sfântul Sofronie s-a întors la Ierusalim, unde a îngropat moaştele sfântului său îndrumător în mănăstirea Avvei Teodosie. În vremea aceea, împăratul Heraclie a reuşit să-i învingă pe perşi şi a adus din nou lemnul Sfintei Cruci în Ierusalim şi, odată cu el, a adus din robie şi pe Sfântul Zaharia, Patriarhul Ierusalimului. După moartea patriarhilor Zaharia şi Modest, a fost ales Sfântul Sofronie Patriarh al Ierusalimului. Atunci s-a ridicat în creştinătate o nouă erezie, şi anume cea monotelită, „adică a celor ce mărturisesc o singură voie şi o singură lucrare în persoana lui Hristos. Acestei rătăcite învăţături, privind taina persoanei lui Hristos, s-a împotrivit cu totul Sfântul Patriarh Sofronie şi, adunând sinod, a osândit asemenea rătăcire şi a întocmit scrieri, care, fiind citite la al şaselea Sinod Ecumenic, au fost adeverite de toţi Sfinţii Părinţi, ca scrieri temeinice şi dreptcredincioase” (Proloagele). Sfântul Sofronie a mai lăsat şi alte scrieri între care sunt: Viaţa Sfintei Maria Egipteanca şi Cuvântul despre viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv. Sfântul Sofronie a trăit şi durerea pierderii Ierusalimului, care a fost cucerit de arabii califului Omar în anul 638. Sfântul Patriarh Sofronie a încheiat cu Omar un tratat de pace, înainte de a fi deschise porţile oraşului, după un asediu de doi ani, Omar nu şi-a ţinut cuvântul şi creştinii au avut de suferit. După numai trei ani de păstorire, Sfântul Patriarh Sofronie a trecut la Domnul, la 11 martie 638, cu durerea pierderii Ierusalimului.





