Sf. Sfinţit Mc. Efrem, Episcopul Tomisului; Sf. Sfinţiţi Mc. Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor şi Elpidie, Episcopi de Herson (Pomenirea celor adormiţi)

Sfântul Sfinţit Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului; Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor şi Elpidie, Episcopi de Herson. În anul 300, Episcopul Ermon al Ierusalimului (300‑314) a trimis episcopi misionari care să vestească cuvântul lui Dumnezeu şi să propovăduiască pe Hristos la alte neamuri. Doi dintre aceşti episcopi, Efrem şi Vasilevs, „au fost trimişi în ţara sciţilor, la Herson, în Crimeea de astăzi. Şi, mult ostenindu‑se împreună, pe mulţi din cei care zăceau în întunericul închinării idoleşti i‑au adus la lumina credinţei în Hristos” (Proloagele). După o vreme, Sfântul Efrem, dorind să meargă la cei care locuiau între Dunăre şi Marea Neagră, a lăsat pe cei din Herson în grija Sfântului Vasilevs. Şi venind în Dobrogea (Sciţia Minor de atunci) a propovăduit Evanghelia „cu multă trudă şi multe înfruntări, pe mulţi i‑a adus la Hristos. S‑a ridicat însă împotriva lui mulţimea necredincioşilor, învinuindu‑l ca pe un stricător al vechilor obiceiuri. Şi, prinzându‑l, după destule chinuri şi suferinţe, i‑au tăiat capul într‑o zi de 7 martie” (Proloagele).

Sfântul Vasilevs a propovăduit pocăinţa şi calea cea dreaptă a mântuirii prin credinţă şi prin fapte bune, ceea ce a provocat mânia celor necredincioşi. Păgânii l‑au bătut fără milă şi l‑au izgonit din cetate. El s‑a retras în munte, într‑o peşteră ce se numea Parthenon. Murind fiul stăpânitorului cetăţii, acesta s‑a arătat în vis părinţilor săi, „spunându‑le să cheme pe episcopul cel izgonit. Chemat în cetate, Sfântul Vasilevs s‑a rugat, l‑a stropit pe copil cu apă sfinţită, iar acesta a înviat. De aceea mulţi au venit şi s‑au botezat” (Proloagele). Minunile pe care le făcea sfântul episcop şi vestirea Evangheliei au provocat un val de furie din partea celor care nu urmau lui Hristos. Aceştia l‑au luat pe episcop din casa sa şi l‑au târât pe străzile cetăţii, călcându‑l în picioare, ucigându‑l tot într‑o zi de 7 martie.

După el în scaunul de Episcop al Hersonului au venit episcopii: Evghenie, Elpidie şi Agatodor, „care au pus multă râvnă în propovăduirea dreptei credinţe. Toţi au primit cununa muceniciei după multe chinuri, îndurate cu bărbăţie şi cu credinţă tare. După câţiva ani, a fost trimis din Ierusalim Episcopul Eterie, care, văzând sălbăticia poporului, s‑a dus în Constantinopol şi a vorbit cu împăratul despre ei, că atunci ocârmuia marele Constantin împărăţia romanilor (306‑337). Şi, luând cuvânt şi sprijin de la împărat, a potolit furia necredincioşilor şi a zidit, în cetatea Herson, o preafrumoasă biserică. Şi, venind din nou la Constantinopol, ca să dea seama împăratului de cele înfăptuite, la întoarcere a fost prins de păgâni şi aruncat în Dunăre. Şi era, şi acum, o zi de 7 martie” (Proloagele).

La cererea creştinilor din Herson, împăratul le‑a trimis ca episcop pe Sfântul Capiton. Cu multă osteneală şi mai ales cu ajutorul lui Hristos, noul episcop a adus pe mulţi necredincioşi la credinţa creştină. „După o vreme, a voit Sfântul Capiton să meargă la Constantinopol, ca să ducă vestea cea bună despre biruinţa credinţei în părţile Hersonului. S‑a ridicat însă o năprasnică furtună pe mare, iar corabia, rătăcind drumul, a fost dusă spre gurile Niprului. Şi, căzând în mâinile unor păgâni, au fost jefuiţi şi aruncaţi în mare, toţi cei din corabie, împreună cu episcopul lor. Şi astfel s‑a sfârşit muceniceşte Sfântul Capiton, într‑o zi de 22 decembrie” (Proloagele). Biserica Ortodoxă a rânduit ca toţi aceşti episcopi martiri să fie pomeniţi în fiecare an la 7 martie.