Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Sinaxar Sf. Mc. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc

Sf. Mc. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Sinaxar
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 03 Martie 2026

Sfinţii Mucenici Eutropie, Cleonic şi Vasilisc (†308) au trăit pe vremea împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian (284-305). Ei au fost rude şi soldaţi în armata romană alături de Sfântul Teodor Tiron. De neam erau din cetatea Amasia Pontului, Asia Mică.

Sfinţii Eutropie şi Cleonic erau fraţi, iar Sfântul Vasilisc era nepot al Sfântului Teodor. Ei erau creştini şi propovăduitori ai credinţei în Hristos. Au fost arestaţi împreună cu Sfântul Teodor şi au rămas în temniţă după mucenicia lui.

Venind în Amasia un alt dregător, pe nume Asclepiodot, acesta a aflat că cei trei sfinţi erau închişi de mulţi ani. I-a chemat pentru interogatoriu pe cei trei tineri soldaţi creştini. Aceştia au mărturisit credinţa creştină înaintea lui. Dovedindu-se zadarnice toate încercările dregătorului de a-i atrage cu vorbă bună şi cu făgăduinţa înaltelor dregătorii, a poruncit să fie supuşi la chinuri.

Sfântul Eutropie a fost mai întâi bătut peste gură şi peste tot trupul. Au turnat peste ei găleţi de smoală topită şi, din nou, au fost aruncaţi în temniţă. Apoi au fost duşi în templul Artemidei ca, în faţa poporului, să aducă jertfă idolilor. Statuia zeiţei a căzut la pământ şi s-a sfărâmat în bucăţi, în urma rugăciunii sfinţilor către Dumnezeu.

Au fost învinuiţi de vrăjitorie şi condamnaţi la moarte. Eutropie şi Cleonic şi-au primit sfârşitul mucenicesc prin răstignire pe cruce, asemenea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sfântul Vasilisc a cerut să fie şi el răstignit odată cu prietenii săi, însă Asclepiodot l-a aruncat în temniţă şi abia mai târziu, în ziua de 22 mai, i-a tăiat capul cu sabia.