340 de ani sub ocrotirea Sfântului Nicolae
Parohia Vintilă Vodă, din Popești Leordeni, Protoieria Ilfov Sud, și-a sărbătorit ieri, 6 decembrie, ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Credincioșii parohiei ilfovene Vintilă Vodă din Popești Leordeni au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită în ziua de hram de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Din soborul de slujitori au făcut parte și părintele consilier patriarhal Ștefan Ababei, coordonatorul Sectorului stavropighii patriarhale și centre sociale, și protos. Ioachim Ceaușu, starețul Mănăstirii „Duminica Sfinților Români”.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit despre Sfântul Ierarh Nicolae, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii. „Sfântul Nicolae a rămas în istoria Bisericii ca un om al milostivirii, un om bun, un păstor de suflete ales, pe care imnografii Bisericii l-au numit, așa cum am auzit în cântări, om al lui Dumnezeu, credincioasă slugă, bărbat al virtuților”, a explicat Preasfinția Sa. De asemenea, PS Timotei a vorbit și despre faptul că în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite ieri în toate bisericile s-a citit Evanghelia de la Luca despre cele nouă fericiri. „Aproape toate fericirile se regăsesc în viața Sfântului Nicolae, făcător de pace, sărac pentru că așa a vrut el, iubitor de Dumnezeu și apărător al rânduielilor celor drepte, lăsate de Domnul în Biserica Sa. Copiii, atunci când au câteva săptămâni sau câteva luni, doresc de multe ori mâncare într-o zi, nici nu mai putem număra de câte ori. Sinaxarele ne spun că Sfântul Ierarh Nicolae, în zilele de post, nu cerea sân de la mama lui decât după apusul soarelui, și atunci din sânul drept. Când a rămas fără părinți, la o vârstă destul de fragedă, a hotărât ca tot ce avea să dea săracilor. De aceea, este modelul milostivirii și al bucuriilor făcute altora. Care dintre noi ar mai face la fel ca Sfântul Ierarh Nicolae, să împartă tot ce are săracilor? Noi dorim să cumulăm cât mai mult și nu ne mai gândim la alții. Foarte rar ne gândim la alții. Dar el a împărțit tot, arătând prin aceasta dragostea sa față de Dumnezeu”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Din Tradiția Bisericii aflăm că Sfântul Ierarh Nicolae a participat la Primul Sinod Ecumenic și, alături de ceilalți ierarhi participanți, purta semnele prigoanei, fiindcă fusese întemnițat pentru Hristos. „Prin faptul că l-a lovit pe Arie ereticul, Sfântul Ierarh Nicolae și-a arătat dragostea sa mai mare decât orice pentru adevărul revelat, pentru adevărurile credinței și pentru Mântuitorul pe care Îl slujea cu adevărat. Deoarece a fost un mare păstor de suflete, unul dintre cei mai mari ierarhi, a fost păstrat în istoria Bisericii ca un făcător de bine pentru mulți, pentru cei care aveau nevoie de ajutorul lui. Sfântul Nicolae împlinește rugăciunile tuturor celor care se roagă lui cu credință, celor care îi cer ajutorul, celor care împodobesc bisericile lui, de aceea s-a și spus că nu rămâne nerăsplătit gestul făcut de cineva, de un credincios, de un demnitar sau de un om simplu bisericilor închinate lui, așa cum este și această biserică în care ne aflăm, unde de 340 de ani oamenii vin să-l cinstească”, a mai spus Preasfinția Sa.
La final, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oferit, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Diploma omagială „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” cu medalie părintelui paroh Ioan Bondar. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit preot pe părintele Iulian Cosmin Răducă, pentru Parohia Mogoșoaia 2, cu hramul „Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou”, Protopopiatul Ilfov Nord, și diacon pe tânărul Ioan Cătălin Manache, pentru Parohia Chiojdeanca, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, Protopopiatul Urlați.