În cuvântul de învățătură rostit în Duminica a 30-a după Rusalii, 24 noiembrie, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a arătat că bogăția nu este rea în sine, dar devine piedică în calea mântuirii când omul bogat nu este milostiv. La Sfânta Liturghie a fost citit un fragment din Evanghelia după Sfântul Luca ce relatează convorbirea Mântuitorului cu dregătorul bogat despre păzirea poruncilor (Luca 18, 18-27).
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat astăzi în cuvântul de învățătură că tânărul dregător din Evanghelie era evlavios și sincer interesat de mântuirea sufletului, însă era stăpânit de o patimă care îl împiedica în dezideratul său.
„Bogatul din Evanghelia de astăzi este preocupat de mântuirea sufletului său și pune întrebarea cea mai serioasă a vieții omului pe pământ: «Ce să fac ca să moștenesc viața de veci?». Cu toate că este bogat, evlavios și virtuos, acesta pare a fi un om nemulțumit cu viața sa pământească, deoarece simte duhovnicește că omul, deși trecător, este chemat să trăiască veșnic în iubirea lui Dumnezeu, fiind creat după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu. Domnul Iisus Hristos îi reamintește poruncile pentru a-i arăta că tot ceea ce făcuse el bine până atunci nu era suficient, ci mai lipsea o componentă importantă a vieții sale religioase și morale, anume dărnicia, adică milostenia sau ajutorarea săracilor. (…) Domnul a descoperit în sufletul dregătorului bogat o boală sau o patimă ascunsă: prea multa sa alipire de bogățiile materiale din lumea aceasta. Unde erau averile lui, acolo era și inima lui, prea lipită de aceste averi materiale limitate și trecătoare”, a spus Preafericirea Sa.
În continuare, Patriarhul României a arătat că Hristos nu l-a obligat pe acest tânăr să renunțe la averi, ci doar i-a făcut o recomandare, așteptând răspunsul său liber.
„Dregătorul bogat s-a întristat pentru că i s-a propus o pierdere materială în schimbul unui câștig spiritual, pe care nu l-a înțeles la început. Domnul Iisus nu i-a spus să renunțe la tot și să rămână sărac și singur, ci i-a propus să renunțe la ceva pentru a primi pe Cineva în viața sa, pe Cel ce are viața veșnică. A dorit mai întâi să-l elibereze de robia ascunsă a lăcomiei de averi, ca apoi acesta să-I urmeze lui Hristos și să intre în comuniune cu El, pentru a dobândi ceea ce căuta. Iisus Domnul îi dă un sfat, iar tânărul acesta se întristează. În mod surprinzător, Domnul nu îi mai explică nimic, ci îl lasă în starea de întristare. Nu îl mai întreabă nimic, ci în tăcere îi respectă întristarea pentru că era începutul luptei dregătorului bogat cu sine însuși. Iisus Hristos îi respectă libertatea de a se lupta cu sine însuși pentru a urma sau nu, în mod liber, sfatul pe care i l-a dat El. Vedem respectul deosebit pe care îl are Mântuitorul Iisus Hristos față de om. Îi dă un sfat și îl lasă să decidă singur. Altfel spus, Domnul Iisus propune, dar nu impune; recomandă, dar nu comandă schimbarea vieții; cheamă, dar nu constrânge; povățuiește, dar nu presează sufletul dregătorului bogat; dăruiește un sfat prompt, dar așteaptă îndelung un răspuns liber, pentru că a prevăzut o convertire lentă și tardivă a dregătorului bogat, cu ajutorul lui Dumnezeu. (…) Potrivit unei tradiții bisericești, acest bogat a avut nevoie de mai mult timp ca să lupte cu propriul său egoism, pentru a împlini sfatul Domnului Iisus. După o luptă interioară duhovnicească în care, desigur, a cerut ajutorul lui Dumnezeu, dregătorul a renunțat la averi, le-a vândut, iar banii i-a împărțit săracilor și apoi a devenit unul dintre ucenicii Domnului Iisus Hristos, iar mai târziu a ajuns episcop în Asia Mică”, a afirmat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat la final înțelesul cuvintelor „cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu”, arătând că în orice demers bun omul primește ajutorul lui Dumnezeu.
„Schimbarea modului de a fi și de a gândi al bogatului lacom de averi devine posibilă numai cu ajutorul harului dumnezeiesc. Doar prin dărnicie și milostenie, averile materiale trecătoare pot deveni comori veșnice în Împărăția lui Dumnezeu. Când Iisus îi spune dregătorului bogat «Vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri», aceasta înseamnă că averile nu se pierd când ele se fac milostenie săracilor, ci se «transferă» de pe pământ la cer, în înțelesul că milostenia sinceră și smerită schimbă valoric bunurile materiale pământești în lumină spirituală a faptelor bune, singura pe care omul o ia cu el în suflet când se mută la cer, după moartea trupului, adică după despărțirea lui de lumea materială. Această schimbare valorică a bunurilor materiale pământești în faptă bună și în comoară cerească nu se face ușor dacă omul s-a obișnuit cu modul de existență posesiv, pătimaș, egoist și lacom, acaparator și adunător de averi materiale trecătoare. Prin urmare, pentru a ne vindeca de patima lăcomiei, avem nevoie de harul lui Dumnezeu. (…) Îndemnul Mântuitorului de a transforma, prin milostenie, averile materiale pământești în comoară cerească a fost urmat, în istorie, de o mulțime de oameni bogați, care au devenit monahi sau monahii în mănăstiri. O mulțime de sfinți au fost fii și fiice ale unor oameni bogați și când au hotărât să se călugărească au împărțit averile lor spre a fi utile misiunii Bisericii. Aceștia au renunțat la toate cele materiale și au urmat lui Hristos, prin dărnicia lor devenind oameni liberi, fără nici o legătură înrobitoare cu lucrurile materiale. Singura lor avere, bogăție și izvor al vieții și bucuriei a fost Hristos Domnul”, a spus Patriarhul României.
.jpg)
