A doua naștere a tatei

S-a întâmplat așa: Era 4 iunie pe lumea aceasta și tata stătea întins în pat cu mâinile pe piept. Mai glumise el și-n alte rânduri, dar niciodată ca atunci!

Vino-ți în fire, omule, zicea mama din prag, refuzând să creadă că lui îi arde de astfel de glume, știind că ea moare de frică văzându-l atât de încruntat și de tăcut!

În vremea asta, bunica aștepta cu burta la gură să-l nască din nou pe tata pe lumea cealaltă.

Dintre toți, doar eu am auzit țipătul pruncului ce se năștea. Celorlalți li s-a părut că sunt bulgări de pământ căzând pe capacul unui coșciug!

Și-au trecut anii, au tot trecut, astfel că tata e astăzi un bărbat tânăr trecut de vârsta de 20 de ani. Doar că e un tată de pământ! Cu toate că sunt mult mai bătrân decât el, atunci când simte că i se face dor de mine, și știu asta luându-mă după dorul meu de el, care nu îmi ascunde niciodată nimic, îmi spune toate secretele lui, atunci, ziceam, îl las pe tata să mă strângă la piept.

Despre asta e vorba în cele câteva minute cât stau lungit pe pământ. El devine, în tot acest timp, om viu, cum a mai fost. Eu, om de țărână, cum o să fiu.

Doamne, ce bine este în brațe la tata! Miroase a grâu dat în pârgă îmbrățișarea lui.

Bunica ne privește din apropiere și râde.

Mama stă cu un snop de maci în brațe, râzând și ea.

Nici o altă zi nu este așa de veselă ca ziua de 4 iunie. Cea mai frumoasă și mai veselă zi tristă de pe lume!