A intrat sau nu în catedrală preşedintele Antonesei?

Dacă o persoană cu funcţie de conducere ar face totuşi gestul de a sta 10, 12 sau 18 ore la rând la sfintele moaşte, câţi dintre ziarişti s-ar abţine să nu critice un astfel de gest? Ar spune că persoana respectivă „pierde“ timpul, în loc să se ocupe de problemele importante decurgând din funcţia pe care o are

Aşa cum, din păcate, se mai întâmplă, în momentele de elevaţie spirituală ies la iveală nu doar oamenii cu o trăire creştină autentică, remarcabili prin gesturi şi atitudini luminoase, ci şi persoane pentru care lumina e un motiv de poticnire, de orbire. Acesta e şi cazul domnului Liviu Antonesei, autorul, în paginile unui ziar central, a unei fraze năucitoare cu privire la hramul Sfintei Parascheva de la Iaşi: „PF Daniel, pe când era doar IPS, a inventat închiderea uşilor, demnul său urmaş, IPS Teofan, nedorind să rămână mai prejos, va rămâne în istoria credinţei strămoşeşti ca inventator al «cozii speciale»“ (articolul este intitulat „Sfânta mare neruşinare“). Mai întâi, ca un ieşean foarte bine informat, pasionat cititor de presă locală, domnul Antonesei ar fi trebuit să-şi aducă aminte că în anii din urmă s-a ţinut slujba în catedrală şi din cauza unor grupuri care doreau să tulbure solemnitatea unui astfel de eveniment (a se vedea scandalul produs de Paula Bulgaru în 2001). Poate şi pentru că nu suportau ridicarea de la colectivism gregar la comunitate civilizată. Apoi, cu siguranţă, domnul Antonesei a păşit măcat o singură dată în Catedrala mitropolitană din Iaşi şi are măcar o părere vagă despre numărul maxim de oameni care ar putea participa la o slujbă. Orice om onest şi cu un simţ minim al aproximării şi-ar putea da seama că e absolut imposibil ca toţi pelerinii veniţi la Iaşi în jurul datei de 14 octombrie să încapă în catedrală. Orice clădire publică, se ştie, trebuie să respecte norme impuse de lege, în ceea ce priveşte nivelul maxim de aglomerare, iar la organizarea unui eveniment de anvergură intervin obligaţii stabilite de organele statului responsabile cu securitatea şi liniştea publică. În obrazul cui s-ar fi aruncat vina în cazul în care s-ar fi iscat nu doar o tulburare precum cea pricinuită de Paula Bulgaru, ci poate chiar un eveniment tragic, cum a fost crima comisă de ieşeanca Luminiţa Solcan (victimă fiind fratele Roger Shultz, întemeietorul comunităţii ecumenice de la Taize)? Se impunea, aşadar, să se adopte un set minimal de măsuri de securitate (şi) pentru ca jurnalişti precum domnul Antonesei să nu aibă şansa de a vitupera, post-factum, „inconştienţa“ organizatorilor. La toate hramurile de la Iaşi au fost invitate personalităţi ale vieţii bisericeşti (inclusiv din străinătate), iar transmisiile s-au făcut în direct pe postul public de televiziune care, de asemenea, impune anumite reguli pentru filmările în spaţii închise. Chiar şi în condiţiile acestea extrem de dificile, în fiecare an, organizatorii Hramului Cuvioasei Parascheva au căutat cele mai bune soluţii pentru a-i face pe toţi pelerinii părtaşi la atmosfera slujbei din 14 octombrie, eforturi concretizate în asigurarea transmisiei sonore şi televizate pe mai multe panouri de mari dimensiuni, situate în curtea şi în preajma Catedralei. Pe de altă parte, aşa cum se întâmplă şi în cazul altor instituţii decât Biserica, invitaţii, clerici sau mireni, au un regim special, determinat atât de tradiţionala ospitalitate, cât şi de eticheta obişnuită în astfel de situaţii. Astfel, un invitat are posibilitatea (nu şi obligaţia, evident) de a se închina la sfintele moaşte fără a fi nevoit să stea ore întregi înainte de a face acest gest. Dacă o persoană cu funcţie de conducere ar face totuşi gestul de a sta 10, 12 sau 18 ore la rând la sfintele moaşte, câţi dintre ziarişti s-ar abţine să nu critice un astfel de gest? Ar spune că persoana respectivă „pierde“ timpul, în loc să se ocupe de problemele importante decurgând din funcţia pe care o are, că în tot acest interval de timp putea să rezolve nu ştiu câte probleme ale unei comunităţi sau poate ale întregii ţări ş.a.m.d. Dacă aleg o a treia variantă, aceea de a nu se închina la sfintele moaşte, imediat se va spune că respectivul nu e credincios, că jigneşte evlavia atâtor pelerini etc. Orice ar face, o astfel de persoană riscă să primească admonestări de la cei care confirmă astfel cuvintele Evangheliei: „Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele“. În final, apelăm la memoria fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi (perioada 1996-1998) şi îl întrebăm doar atât: domnul Liviu Antonesei, când a fost invitat, în calitatea pe care o avea în acei ani, la hramul de la Iaşi, a intrat sau nu în Catedrală? S-a închinat sau nu la sfintele moaşte „peste rând“? Sunt întrebări retorice, evident. Nu facem apel doar la memorie, ci şi la simţul măsurii!