A venit vremea colindelor

Sărbătorile de sfârşit de an sunt încă bine reprezentate în spaţiul românesc şi determină, prin amploarea lor, participarea tuturor membrilor unei comunităţi. În mediul rural, acest moment era foarte mult aşteptat, aşa cum erau şi sărbătorile pascale. Aşa cum spun cercetătorii în etnologie, această perioadă de sărbători, de la Crăciun până la Sfântul Ion, este una de renovare a timpului calendaristic, care se întinde pe un interval de 12 zile.

Principala preocupare a acestei perioade o reprezintă colindatul, a remarcat etnograful Ovidiu Focşa de la Muzeul Etnografic al Moldovei. „Această practică deschide ciclul sărbătorilor de iarnă. De obicei, se mergea cu colindul începând cu Ajunul Crăciului, iar în unele zone se mergea cu colindul până în Ajunul Anului Nou. În Moldova, se colindă mai mult la Anul Nou, în timp ce în Transilvania se colindă mai mult la Crăciun. Pentru zona Moldovei, cel mai des se mergea de Crăciun cu Steaua“, a spus Ovidiu Focşa. Flăcăii care colindă sau care merg cu pluguşorul se organizează în cete. „În lumea satului tradiţional, ceata era bine îndătinată, avea o ierarhie bine stabilită şi proprie. Astfel, era desemnat un conducător numit şi vătaf de care ascultau toţi cei din ceată, era desemnat un loc de întâlnire unde veneau începând cu ziua Sfântului Nicolae, când ceata începea să se organizeze, începeau repetiţiile, se pregăteau măştile. Această ceată a colindătorilor stăpânea, în perioada Anului Nou, întreaga viaţă socială a comunităţii, însăşi ceata fiind reprezentativă pentru comunitate. Fiecare gospodar din sat trebuia să primească ceata colindătorilor, fiind o mare dezonoare pentru casa care nu primea colindători“, a spus Ovidiu Focşa care a adăugat că se pare că a apărut în acest caz şi o formă de „dezcolindat“ pentru cei care nu deschideau uşa colindătorilor. Ceata era reprezentativă pentru societate, se ştia fiecare că era băiatul lui „cutare“, ei inspirau încredere pentru că erau cunoscuţi, erau numai băieţi de încredere. Ceata mergea din casă în casă, erau colindaţi toţi gospodarii şi se ura fiecăruia belşug. Colindele aveau trimiteri şi la ocupaţiile principale ale oamenilor, agricultura şi creşterea animalelor. Colindatul se mai referea şi la sănătatea familiei, dar şi la viitorul acesteia, la creşterea membrilor unei familii sau la posibila căsătorie a unui tânăr. În acest sens, au apărut şi colinde diversificate, pentru fata de măritat, pentru gospodarul casei, pentru gospodine, pentru flăcăii neînsuraţi, dar şi pentru copii. Mai întăi se colinda în ograda gospodarului, în faţa casei, unde se făceau urările de belşug şi de protecţie asupra casei şi animalelor din bătătură, apoi se intra în casă şi acolo se colinda fiecare membru al familiei în parte. Colindele, cele mai vechi poezii ale românilor Limbajul colindei este foarte vechi, arhaic, sunt cuvinte care, din punct de vedere etimologic nu au o semnificaţie clară, astfel că şi astăzi ridică semne de întrebare, iar specialiştii încearcă să le desluşească, cum este şi cazul cuvântului „ler“, după cum a remarcat Ovidiu Focşa. „Se spune despre colind că reprezintă stratul arhaic al folclorului românesc, fiind şi partea cea mai veche a poeziei româneşti. Substratul acestor manifestări merge până în perioada geto-dacă, perioada sărbătorilor de iarnă fiind considerată ca fiind una dintre cele care reuneşte cele mai vechi obiceiuri“. Colindul este atât de mult aşteptat şi de bine primit pentru că se spune că este datina care realiza idealuri irealizabile. În această perioadă oamenii îşi fac urări unii altora, de sănătate, belşug, îşi pun dorinţe, pe care, cu ajutorul divin, dar şi prin intermediul acestor colinde, speră să le realizeze în anul care vine. Alături de ceata feciorilor, copiii aveau colinde speciale ale lor, ei mergeau în secial în dimineaţa de Crăciun şi colindau la fereastră sau în casa gospodarului, dar mai mult în familie şi prin vecini. „Răsplata era sub formă de fructe, colaci, asta fiind considerată şi un fel de ofrandă care urma să asigure belşugul. Gospodarul colindat oferă, sub formă de jertfă, întoarce o parte din belşugul pe care l-a adunat în acel an. Astfel, el oferă, în mod simbolic, o parte din ceea ce i-a dat Dumnezeu în anul care se încheie, precum fructe, grâu, vin, mulţumind în acest mod divinităţii pentru norocul său , în speranţa că anul care va veni va fi la fel de bun sau poate chiar mai bun“, a menţionat Ovidiu Focşa. Cântecul de Stea se cântă de către copii, de la Crăciun până la Anul Nou, alaiul fiind format din cei trei copii care amintesc de cei trei magi. Copiii îşi făceau steua cu cinci colţuri din hârtie sau din ce materiale aveau la dispoziţie. Un alt colind religios este cel de la Bobotează, când se merge cu Chiraleisa, a mai spus Ovidiu Focşa. Obiceiul Pluguşorului sau al Buhaiului era cel mai întâlnit obicei la Anul Nou şi reprezintă un vechi obicei agrar, fiind moştenit din perioada în care anul nou se serba la 1 martie. Ceata urătorilor poate fi formată de la doi la 20 de băieţi, flăcăi şi, de multe ori, ei mergeau chiar cu plugul şi trăgeau o brazdă simbolică, fiind o reprezentare dramatică a muncilor agricole, a menţionat Ovidiu Focşa. În Moldova s-au păstrat foarte bine forme ale teatrului popular, cum ar fi „Jienii“, după numele haiducului Iancu Jianu, principalul personaj. Fiecare zonă avea câte un haiduc, un erou care lua de la bogaţi şi împărţea la săraci, o temă preluată pentru sărbătorile de Anul Nou. ▲ Originea cuvântului „colind“ Cuvântul „colind“ pare să prevină de la latinescul „calendae“, care provine din „calare“ (chemare). O altă ipoteză ar fi că acest cuvânt „ a colinda“ ar veni de la „cylindea“ grec, care înseamnă rotire, întoarcere, învârtire de soare ori de lună. Nu în ultimul rând, mai este dată ca ipoteză proveninenţa grecescului „choros“ sau „corindos“ de unde ar veni şi cuvântul „horă“. Dimitrie Cantemir vorbeşte în „Descriptio Moldavie“ de Chiraleisa, Colinda, Ţurca şi Vărgelatul ca obiceiuri din jurul Crăciunului şi a Anului Nou. „Chirie eleison“ ar fi o formulă întâlnită în rugăciuni. Acest obicei consta în faptul că „gospodarii fac câte o cruce de lemn pe care o îmbracă cât mai frumos cu pânză albă, cu mătasă şi cu o rochie lungă, fiecare după puterile lui, şi, după rugăciunile de la Vercernie o poartă ca la o procesiune, înconjuraţi de o mare gloată de copii pe la toate casele şi strigă cât de des pot Chiraleisa“. Despre colindă, Dimitrie Cantemir spune că se cântă la începutul fiecărui an de către toţi moldovenii, atât de boieri cât şi de oameni de rând. ▲ Colinde din Moldova Colinde din cartea „Colinde din Moldova - Cercetare monografică - cu 72 de melodii transmise de Florin Bucescu şi Viorel Bîrleanu“ de Lucia Cireş. (Caietele Arhivei de Folclor) - Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi - centrul de Lingvistică, Istorie Literară şi Folclor, Arhiva de Folclor a Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1984. La poartă la Ştefan Vodă La poartă la Ştefan Vodă Florile dalbe Unde stau oameni de vorbă, Dar de vorbă cine şade? Ionică Făt-Frumos Bagă mâna-n buzunar, Scoate cheia grajdului Şi scoate pe murgu-afară Şi pe el se-ncălecară Şi plecă la vânătoare Să vâneze căprioare. Căprioare n-a vânat Şi-a vânat un iepuraş. Busuioc verde pe masă Rămâi, gazdă, sănătoasă, Busuioc verde pe foc Rămâi, gazdă, cu noroc. Sculaţ, sculaţ, boieri mari-u Sculaţ, sculaţ, boieri mari-u Şî sculaţ-u slugili-u Sî mături curţîliu Cî vă vin colindători-u Pi la uş, pi la ceutori-u Pi la miez di cîntători-u Nu vă vin-u nici c-on rău, Fărâ v-aduc pe Dumnezeu Mititel şi-nfăşăţăl-u Şi cu faşe di mătasă De la uşă pîn-la masă, Cu scutic di borangic-u Cari n-am văzut di când sînt-u Cu tichia de bunbac-u Bătută cu diamnat-u. După masă cini şădi? Tot Crăciunul cel bătrîn-u Cu toţi sfinţîi de-a-mprejur-u, Ei tot beu şi văsăleu, Din pahar nu sî găte-u. În fundu paharului-u Scrisă-i raza soarelui, În gura paharului-u. În toarta paharului Scrisă floarea raiului, În fundu paharului Scrisă luna cu lumina Şî soarili cu căldura. În fîntîna lui Iordan Luai apă-ntr-o năstrapă, Strop în casă, strop pe masă, Strop în faţa dumneavoastră, Zvârli crucea pisti casă Rămâi, gazdă, sănătoasă. Cîte flori sînt pe pământ Cîte flori sînt pe pămînt Toate merg la jurămînt Numai floarea soarelui Stă în poarta raiului Şi judecă florile Ce-au făcut miroasele Dede-o ploaie şi c-un vînt Mi le culcă la pământ, Dede-o ploaie şi c-un soare Mi le scoală în picioare. Ce folos că mi le scoală Şi mirosul le-a luat? Busuioc verdi-n carari Răsădit di-o fatî mari, Busuioc verdi-n părău Răsădit di-un biet flăcău, Busuioc verdi-n portiţî Răsădit di-o copiliţî. Sus în poarta cerului Sus în poarta cerului, Şade Maica Domnului, Şade, şade-ngenuncheată Şi din ochi îi lăcrimată. Vine-un înger şi-o întreabă: De ce plîngi, Măicuţă dragă? De ce stai înlăcrămată Şi aşa de supărată? Cum să nu fiu supărată Şi aşa de-nlăcrămată Că oamenii cînd se scoală Nu se-nchină, nu se spală, Nu se duc la spovădău Şi-njură pe Dumnezeu. Nu se tem că i-oi trăsni Şi pe toţi i-oi omorî, Dar mi-i milă de pruncuţi Că rămîn fără părinţi. Busuioc verde-n grădină Sămănat de-o gospodină, Busuioc verde pe masă Rămîi, gazdă, sănătoasă. Dischidi uşa, creştine Dischidi uşa, creştine, C-am veni din nou la tine: Cî tari sunt obosit Di diparti am venit Şi la Betleem am fost, Undi s-a născut Hristos, Ş-am văzut pe-a a sa Mamă, Cari Maria o cheamî, Cum umbla din jos în sus Ca sî-l nască pe Iisus Şi îmbla din sus în jos Ca sî-l nască pi Hristos. Îngerii din cer coboaă, Staulu îl înconjoară Îngerii cu flori în mînă A făcut mândră cunună. Şi de-acuma pe vecie Mila Domnului să fie. Ziurel de ziuă Pe cărarea şerpuită Într-un zori de ziuă Vin cîntînd de sărbători Ziurel de ziuă Cete de colindători Nu colind la orice casă Numai la fete frumoase Să nu ne daţi barabule Că n-avem în ce le pune Să nu ne daţi făinuţă Că n-avem la noi trăistuţă, Să ne daţi numai bani mari Că sîntem gospodari. Noi nu colindăm pe drum Numai pe rachiu şi rum Sai, Marie, de pe pat Că-i timpul de măritat C-o venit cîşlegile Şi se-ntreabă fetele Şi se cată teancurâle. La fereastră cruce-n masă Rămîi gazdă sănătoasă Că şi eu merg sănătos Ca un trandafir frumos. La fereastră bosîioc Rămîi gazdă, cu noroc.