Abesalom – prototipul copilului rebel

Hainele, cuvintele, hrana, gesturile. Patru elemente din lunga listă a tinerilor care vor să pară „rebeli”. În fapt, această revoltă, uneori mai mocnită, alteori destul de fățișă împotriva propriilor părinți sau a generațiilor anterioare luate ca întreg, poate să ajungă la unele manifestări violente verbal sau chiar fizic. Un exemplu în acest sens este oferit de rebeliunea pornită de Abesalom, unul dintre fiii cunoscutului rege David, împotriva tatălui său.

Dintre toate pericolele înfruntate de regele David în decursul îndelungatei sale domnii, revolta lui Abesalom, fiul său, a fost poate cel mai mare. Însă lucrurile nu sunt deloc simple, pentru că la baza acestui act de trădare înfăptuit de Abesalom au stat câteva divergențe anterioare greu de trecut cu vederea și care, în mare măsură, îi oferă unele circumstanțe atenuante fiului rebel al regelui David. Prima ruptură dintre rege și fiul său a intervenit din cauza unei întâmplări abominabile. Regele David avea mai multe soții și concubine care îi oferiseră destui urmași. Printre aceștia se afla și Amnon. El a comis o faptă reprobabilă, violându-și una dintre surorile vitrege, pe nume Tamara (2 Regi 13). Scriptura ne spune că „a auzit regele David de toate cele întâmplate și s-a mâniat foarte tare, dar n-a stricat inima lui Amnon, fiul său, căci îl iubea pentru că era întâiul său născut” (2 Regi 13, 21). Tamara era, însă, sora de sânge a lui Abesalom. Înfuriat de lipsa de reacție a lui David, Abesalom a făcut un ospăț mare, la care și-a invitat toți frații și acolo le-a poruncit slugilor sale să-l ucidă pe Amnon pentru fărădelegea lui. Apoi, fiindu-i teamă de pedeapsă, s-a autoexilat pentru mai bine de trei ani. Rechemat la curte printr-o favoare făcută de Ioab, generalul armatei și mâna dreaptă a regelui David, Abesalom a fost primit foarte rece de către tatăl său. Acest fapt i-a alimentat atitudinea deja resentimentară față de propriul părinte. A început să discute cu oamenii care aveau plângeri, să-și adune aliați și, la momentul oportun, a pornit o mare rebeliune împotriva regelui (ale cărei detalii pot fi observate în 2 Regi 15-17). Tatăl său a fost nevoit să plece el însuși într-un exil forțat, dar Abesalom nu a știut să profite de oportunitatea avută și a tergiversat o bătălie directă. Totul s-a transformat într-un război civil, câștigat în cele din urmă de regele David. Însă un fapt trebuie remarcat: regele a poruncit ca fiul său să fie cruțat dacă va fi descoperit de armata sa, însă ordinul său a fost nesocotit de Ioab, mâna sa dreaptă. Acesta l-a prins pe Abesalom și l-a ucis, motiv pentru care David a fost cuprins de o mare durere sufletească, fapt consemnat în Scripturi: „Atunci regele s-a tulburat și s-a dus în foișorul de ­deasupra porții și a plâns, iar când se ducea, zicea: «O, fiul meu, Abesalom, Abesalom, fiul meu! Mai bine muream eu în locul tău! Abesalom, Abesalom, fiul meu!»” (2 Regi 18, 33).

Revolta copiilor – între obrăznicie și frustrare

În ceea ce privește tinerii rebeli, un fapt trebuie subliniat: unele revolte se nasc din mândrie și lipsa de autoritate a părinților, dar altele se nasc din frustrările, dificultățile, neputințele, lipsa de înțelegere, violența conjugală la care sunt supuși zilnic aceștia. Revolta lui Abesalom ne descifrează ambele corolare. Prima dată el se revoltă împotriva lipsei de înțelegere a regelui David, care lasă nepedepsit în vreun fel un act abominabil prin care a fost distrusă viața surorii sale de sânge, Tamara. Sentimentul care-l cuprinde nu este unul greșit, are dreptate să fie mânios văzând cum este trecut cu vederea acest act înfiorător. Însă, așa cum procedează toți tinerii, reacționează mult prea deplasat, ordonând uciderea lui Amnon, fapt care-l îndepărtează și mai mult de iubirea tatălui său. Așa se întâmplă de multe ori și în zilele noastre: revolta tinerilor este ca un semnal de alarmă pentru părinții lor – dorește să le atragă atenția acestora asupra suferinței interioare tot mai mari a celor dintâi. De aici se nasc reacțiile disproporționate, de aici apar tensiunile care se tot acumulează în interiorul inimii tinerilor: din această gravă încălcare a ceea ce ei consideră a fi drept și de la lipsa de iubire a părinților care ajung să-și manifeste dragostea de copii numai prin vorbe, dar pe care îi trădează propriile fapte. Însă a doua revoltă a lui Abesalom, cea îndreptată împotriva regalității tatălui său, este doar o dovadă de obrăznicie și lipsă de respect. Aici, Abesalom acționează ca un paricid: își dorește să-și anihileze tatăl, așa cum mulți adolescenți își doresc să anuleze în totalitate autoritatea părinților, să le transmită acestora că, de acum înainte, ei fac legea și ei decid cum își trăiesc viața, fără să le pese de consecințele dezastruoase ale propriilor acțiuni.

Părinții – între nepăsare și durere necontenită

Asemenea tinerilor, părinții pot avea două reacții contrare în privința propriilor copii rebeli. Prima reacție, printre cele mai răspândite astăzi din păcate, constă într-o eternă nepăsare. Tânărului i se îngăduie o libertate deplină, i se oferă sume de bani la discreție, i se asigură practic terenul unei dezvoltări interioare ilogice, aflată în răspăr cu regulile de bun-simț ale societății. Singura explicație a părinților iresponsabili este că propriii copii trec printr-o perioadă de „transformare” și că și ei, la rândul lor, când erau tineri, se comportau la fel. Problema tânărului revoltat și lipsit de bun-simț este că el aplică aceeași regulă tuturor adulților, nu doar propriilor părinți. De aceea, observăm proliferarea violenței în public, a actelor de vandalism și de abuz verbal, a unei lipse totale de conduită socială și personală. Și toate acestea sunt puse pe seama unui puseu adolescentin! În schimb, sunt și mulți părinți care suferă așa cum a suferit regele David, care încearcă permanent să păstreze contactul cu propriii copii, să le ofere acestora ambientul necesar unei dezvoltări personale armonioase. Se roagă pentru ei, își asumă vinile lor, cred că pot fi judecați de ceilalți pentru faptele comise de propriii copii, deoarece simt că au dat greș în lucrarea lor ca părinți, deși, adesea, culpabil este tânărul, nicidecum cei care l-au sfătuit de bine, dar nu au fost ascultați. Un scriitor francez spunea: „Cel mai mare serviciu pe care-l poți face cuiva: să-l înveți de foarte tânăr să știe cum să își folosească viața” (Henry de Montherlant, Carnete, trad. Ion Crețu, Irina Mavrodin și Ileana Cantuniari, București, Ed. Institutului Cultural Român, 2011, p. 241). Poate că, astăzi, misiunea părinților constă și în a-și educa propriii copii să învețe cum să-și țină sub control pulsiunile interioare. În lipsa unui autocontrol, revolta interioară te conduce la fapte nepotrivite. Trebuie s-o analizezi, să vezi care sunt cauzele ei reale și să înveți să o vindeci. Altfel, vei fi doar un alt om plin de frustrări, care spune că lumea în care trăiește este cea mai rea dintre toate, dar care nu știe că el, cel dintâi, este cauza pentru care lumea a ajuns astfel.