Absențe și tăceri
Doar că sunt casele pustii. Doar că nu se mai aude nici un câine lătrând. Doar că nu mai nechează nici un cal. Doar că nu mai cântă nici un cocoș.
În rest, e la fel ca înainte.
Doar că umblă absențe de oameni prin odăi. Doar că se aude tăcerea cailor nechezând. Doar că latră tăcerea câinilor. Iar noaptea cântă de trei ori tăcerea cocoșilor.
Doar că trece absența unei nunți pe drum. Doar că lipsesc mirii și nuntașii de la nuntă. Doar că se aude tăcerea muzicii lăutarilor chemând absența oamenilor pe la porți.
În rest, e la fel ca înainte.
Doar că berzele aduc primăvara pe la casele oamenilor absențe de copii. Doar că sună tăcerea clopotului anunțând absența unei sărbători. Doar că eu stau singur în mijlocul nopții ca în mijlocul gârlei și încerc să dau de fundul tăcerii cocoșilor.
O dată! Și încă o dată! De trei ori!
În rest, e la fel ca înainte.
Doar că o să-mi fie greu să uit ce-am învățat.
Vom începe, ne-a spus absența doamnei învățătoare, cu litera A. După care o să-l uităm pe B, pe C, pe D, și așa mai departe, până la capătul vieții. Poate chiar până la capătul alfabetului.
În rest, e la fel ca înainte.
Doar că mi-e bine, mi-e bine rău atunci când ascult toate aceste tăceri.
În rest, e la fel ca înainte.
Doar că-mi acopăr gura cu tăcerea câinilor, ca să nu poată deosebi nimeni tăcerea mea de a lor. Tăcerea cailor mi-o pun peste ochi, ca să nu se vadă că plâng.
În rest, e la fel ca înainte.
Doar că uit mereu să trec pe curat ceea ce-am uitat peste zi, și mâine o să fie la școală mare ședință mare cu absența tuturor părinților.
În rest, e la fel ca înainte.