Academicianul Virgil Cândea, un făcător de bine
Pe 16 februarie 2008 se împlineşte un an de când a plecat dintre noi academicianul Virgil Cândea. La Biserica „Sfântul Silvestru“ unde a fost epitrop şi la cimitrul Mănăstirii Cernica unde este înmormântat s-a săvârşit slujba de pomenire a celui care s-a mutat la Domnul, pe care l-a slujit o viaţă întreagă cu numeroşii talanţi încredinţaţi, dar şi înmulţiţi cu responsabilitate şi înţelepciune.
Opera sa, lăsată în cuvântul scris ori grăit, poartă pecetea unui spirit căutător şi pătrunzător în cele mai adânci aspecte ale culturii. De la universal la naţional, de la creştinătatea răsăriteană, până la cea occidentală, din vremuri mai vechi sau mai noi, Virgil Cândea a ştiut să scoată la lumină, cu geniu şi savantă rigoare, mărgăritarele unei comori ascunse în tainiţele culturii Duhului. Desigur, este imposibil de imortalizat sau sintetizat personalitatea, ori mai ales persoana unui om ca Virgil Cândea. L-am cunoscut în 1993, când a venit ca profesor de artă creştină la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Rigoarea şi abundenţa informaţiei, documentaţia şi multitudinea de orizonturi deschise în acele ore de curs era dublată de o simplitate a expunerii, semn că lucrurile spuse veneau dintr-o înţelegere şi meditaţie îndelungată şi deveniseră ceva familiar. Teme precum viziunea despre cosmos şi Biserică a Sfântului Maxim Mărturisitorul, marile cicluri iconografice în arta bisericească, până la monumentele şi stilurile de artă ecclesiatică română ori chipuri de domnitori şi cărturari luminaţi au făcut ca sala de curs să fie mereu plină nu, numai de studenţii teologi, ci şi de un auditoriu extern, atras de calitatea prelegerilor.
Imaginea care ne va rămâne întipărită în inimi este cea a cărturarului, a „cărturarului cu învăţătură despre împărăţia cerurilor“ (Matei 13, 52), a omului care şi-a clădit viaţa pe înţelepciunea cărţii. Cărţile i-au fost constant prietenii cei mai devotaţi şi maeştrii pilduitori. Grija din ultimii ani de viaţă pentru destinul bibliotecii este oglinda marii sale iubiri. Cine i-a călcat pragul casei, s-a putut bucura nu numai de aceste cărţi, ci mai ales de cel pe care ele îl întovărăşeau şi slujeau. Dincolo de cărţile de spirit este şi va rămâne spiritul cărturarului Virgil Cândea, un om de o nobleţe rară, de o bunătate şi omenie care i-a înnobilat pe toţi cei care l-au cunoscut. Calitatea marilor oameni şi mai ales a adevăraţilor profesori este în a putea vorbi şi sta aproape faţă de toţi, de la cei mai învăţaţi - şi mediile academice îi păstrează amintirea vie -, până la cei mai modeşti ucenici. Purta cu el, pe străzile pestriţe ale Bucureştilor, un gust de sărbătoare; oricine pleca de la dânsul mai înălţat şi mai întemeiat în cele ale spiritului.
Printre preocupările sale de suflet, din vremea din urmă, a fost şi traducerea în limba română a Evergetinos-ului, celebrul compendiu de texte patristice alcătuit de Pavel Everghetinul. Grijile şi obligaţiile academice, dar şi acrivia cu care îndeplinea orice studiu, nu i-au permis să se dedice acestei lucrări atât cât ar fi vrut şi cât ar fi trebuit pentru editarea, cu întregul aparat critic a acestei culegeri de înţelepciune. Dar ceea ce rămâne în urma academicianului, istoricului, teologului, profesorului şi, mai ales, a omului Virgil Cândea este tocmai personalitatea unui evergetes, a unui făcător de bine pentru o întreagă cultură, dar şi pentru fiecare dintre cei care au avut darul să îl cunoască în timpul vieţii sau, peste ani, prin opera sa.