„Acolo unde este Hristos, acolo este şi fericirea“
Tinerii şi relaţia lor cu Dumnezeu, divergenţa de opinii dintre ei şi oamenii maturi, trecuţi prin iureşul vieţii, moralitatea sau imoralitatea lor sunt doar câteva dintre subiectele discutate în mass-media mai mult sau mai puţin superficial. Însă cine poate lua pulsul realităţii spirituale specifice unor vremuri sau unor vârste mai bine decât preoţii? Părintele Vasile Vaida, doctor în teologie, este preot paroh la Biserica „Sfântul Nicolae“ - Copou din anul 1986. Studenţii din Iaşi cazaţi în complexurile Târguşor şi Agronomie vin în fiecare duminică la „biserica lor“, aşa cum ei înşişi o numesc. Părintele Vasile Vaida ne-a vorbit despre problemele actuale ale tinerilor de astăzi şi cum pot fi acestea combătute.
Cât de importantă este o biserică într-un complex studenţesc?
Orice parohie poate să aibă în componenţa sa enoriaşi, şcoli, dar mai ales cămine studenţeşti, aşa cum este cazul Copoului, unde este un conglomerat de studenţi veniţi din toate zonele ţării. Fără îndoială că având educaţie de acasă, dar şi dintr-o pornire interioară, sufletească, ei frecventează biserica. Participarea la Sfânta Liturghie este foarte benefică pentru orice tânăr, pentru orice om. Întâlnirea cu preotul este, de asemenea, un lucru folositor, pe calea spovedaniei şi prin convorbirile personale pe care le poate avea orice student care vine la biserică. De ce sunt foarte benefice aceste întâlniri? Pentru că, de obicei, foarte mulţi nu au încă o educaţie religioasă, deşi în şcoli se predă religia de mai mulţi ani. Cu toate acestea, încă n-a pătruns credinţa aşa cum ar trebui în sufletele tinerilor.
Unde este problema
Trebuie să analizăm lucrul acesta şi prin prisma familiei, e vorba şi de o pornire personală, pentru că unii tineri bravează, mergând pe ideea că nu există Dumnezeu, aşa cum s-a propagat înainte de 1989. Aceste idei încă au rămas, există nişte reminiscenţe foarte puternice ale acelor vremuri în conştiinţa părinţilor, în primul rând, apoi în conştiinţa cadrelor didactice. De aceea, cred că ar trebui să fie o pornire interioară din partea tinerilor. De exemplu, când aud clopotul bisericii, să se gândească să meargă la slujbă, nu la distracţii. Societatea românească este încă bolnavă, deşi au trecut aproape 18 ani de la Revoluţie. Cu toate acestea, iată că există şi influenţe negative, străine. Ştim foarte bine că Apusul este destul de slab din punct de vedere religios. Se fac manifestări la nivel mondial, dar la nivel local, biserica Apusului este slăbită. Este foarte bine că tinerii pleacă în străinătate şi acumulează experienţă într-un anumit domeniu, însă are loc o îndepărtare de tradiţia ortodoxă. Acolo vin în contact cu un alt tip de societate civilizată, care a parcurs nişte etape de dezvoltare. Din punct de vedere spiritual, lucrurile nu sunt tocmai pozitive. Stând mulţi ani în străinătate şi văzând cum merg lucrurile, unii spun că „uite, se poate şi fără Dumnezeu“. Aici e problema.
„Păcatul mărturisit este iertat de Dumnezeu“
Câţi studenţi frecventează biserica la care sunteti paroh? Din experienţa dvs. de duhovnic, cum îi simţiţi pe tineri şi cum încercaţi să îi apropiaţi de Biserică?
Aş putea spune că 70% dintre cei care vin la noi la biserică sunt studenţi. Vin la slujbă, se închină, îndeplinesc tot ritualul în sufletul lor. Ei sunt încă zbuciumaţi, se gândesc la ziua de mâine, la multe alte probleme. Preotul e singur în parohie, tinerii sunt foarte mulţi şi pe el îl întâlnesc o dată pe săptămână, de aceea dascălii ar trebui să-i poată orienta, să le canalizeze atenţia asupra importanţei rolului bisericii. Ar trebui să-i înveţe nu numai despre viaţa socială, ci şi despre cea morală: corectitudine, cinste, moralitate din punct de vedere al familiei, al vieţii conjugale. Aici începem să stăm destul de prost, pentru că se pierde din sacralitatea nunţii. Tinerii vor pe cineva alături de care să ducă o viaţă haotică, ce nu le este benefică. Disoluţia familiei, care e celula de bază a bisericii, duce la disoluţia societăţii. Dacă am parafraza un mare învăţat, am spune că o ţară este civilizată în momentul în care mamele sunt bune creştine. Or, ca să devii mamă creştină, ai un drum lung de parcurs.
La spovedanie sunteţi întrebat sau puneţi întrebări?
Sunt întrebat, mai pun întrebări, depinde de situaţie. Spovedania trebuie să se bazeze pe trei lucruri: relaţia omului cu Dumnezeu, relaţia omului cu semenii şi relaţia omului cu sine însuşi. Acestea se urmăresc la o spovedanie, ca să vezi dacă omul pe care îl ai în faţă este credincios. Trebuie să-i apropiem pe tineri de Biserică, pentru că am întâlnit pe unii care nu s-au spovedit niciodată, nu s-au împărtăşit în viaţa lor. Când vin la spovedanie îi întreb „când te-ai spovedit ultima dată“ şi îmi spun: „Niciodată!“ Trebuie să îi povăţuim cu blândeţe, poate nu au ştiut, poate nu au avut din familie un model de credinţă, nu le-a spus nimeni şi atunci poate nu sunt vinovaţi. În general, ei spun că nu sunt vinovaţi, că nu au făcut păcate, până începi să le spui despre una, despre alta: „Nu cumva ai făcut aşa?“. Până la urmă, îşi mărturisesc păcatele şi îi iertăm, pentru că păcatul mărturisit este iertat de Dumnezeu.
„Pornirea interioară este cea care contează mai mult“
Dar tinerii au o viziune asupra lucrurilor puţin diferită de cei mai în vârstă...
Da, văd altfel lucrurile, însă dacă stăm şi analizăm bine, vedem că şi tinerii şi cei mai în vârstă se uită, de exemplu, la acelaşi televizor, la aceleaşi programe. Dacă ne gândim că viaţa omului ar trebui să decurgă de la viaţă şi până la moarte după principiile creştine, nu ar trebui să absurdizăm sau să complicăm o falsă problemă. Tinerii trebuie să arate că sunt mai buni, să înveţe corectitudinea, cinstea. Din fericire, avem multe exemple bune din rândul tinerilor, dar sunt şi altele, care arată contrariul. Se vede o delăsare, mulţi caută să trăiască mai uşor, să câştige cât mai mulţi bani, să se zbată cât mai puţin. Aici trebuie să intervină factorul educativ, preotul vrea să-i ajute, însă am mai spus, nu se întâlneşte cu ei decât o dată, de două ori pe săptămână. Toate trebuie să se facă cu măsură, la timpul lor. Cum spun Sfinţii Părinţi, „dreapta rânduială, dreapta socoteală“. Sunt unii, de exemplu, care mai vin la biserică din disperare, pentru că au probleme cu drogurile, sunt în situaţii limită. Aici au ajuns prin propria lor voinţă, pornirea interioară este cea care contează mai mult. Factorii externi doar modelează, important e ce se întâmplă în suflet.
Şi când conştiinţa este robită de păcat...
Atunci vine Hristos, pentru asta este Biserica, corabia în care ne putem spăla păcatele. Toată viaţa trebuie s-o avem în jurul lui Hristos, este învăţătura lui, Sfânta Evanghelie. Nu degeaba se aşează în mijlocul bisericii, nu degeaba o avem pe sfânta masă, nu degeaba o înconjurăm la botez... Hristos este modelul suprem şi dacă nu Îl urmăm, fără îndoială că ne pierdem. Trebuie să ne trezim la viaţa morală, la viaţa duhovnicească.
De unde vine dezorientarea tinerilor?
Poate să fie sărăcia sau prea multa bogăţie, care duce la imoralitate. Pornirea interioară, obiceiurile proaste pe care le văd şi pe care le copiază. Îşi iau modele negative, care pot fi nu numai oameni, ci şi vestimentaţia, mass-media care prezintă fel de fel de lucruri imorale. Prin natura lui, omul este foarte influenţabil, păcatul creşte şi devine obişnuinţă. Totul se plăteşte, nu azi, nu mâine, dar va veni şi ceasul când vom da socoteală.
Credeţi că oamenilor le este teamă să-şi asume credinţa pe deplin?
Nu, nu cred că ar trebui să le fie frică, pentru că nu este mai mare frumuseţe decât în credinţă, în modelul bunătăţii. Acolo unde este Hristos, acolo este şi fericirea. Unii caută fericirea prin nişte idei năstruşnice, filosofii importate. Caută oriunde, numai în Dumnezeu cel adevărat nu. (Interviu realizat de Adriana MUTU)