Adevărata cunoaștere, vederea luminii dumnezeiești

L-am prăznuit de curând pe Sfântul Grigorie Palama și de aceea e foarte potrivit să reamintim pe scurt faptul că învățătura sa rămâne veșnic actuală. Ne oprim în câteva rânduri la lămuririle pe care Sfântul Grigorie le-a dat cu privire la cunoașterea lui Dumnezeu, specifică Ortodoxiei, nevoit fiind să facă aceasta din pricina atacurilor lui Varlaam din Calabria la adresa isihaștilor. Acesta din urmă, raționalist fiind, își făcuse un obicei din a ridiculiza tot ceea ce avea legătură cu experiențele nevoitorilor isihaști, care mărturiseau putința vederii lui Dumnezeu, ca lumină personală, ipostatică. Dimpotrivă, Varlaam susținea că singura cunoaștere, atât a lucrurilor, cât și a lui Dumnezeu, este cea rațională, iar lumina pe care isihaștii afirmau că o văd, el o socotea a fi închipuire și, de asemenea, minimaliza importanța vederii duhovnicești, plasând-o sub capacitatea mentală a înțelegerii. Inclusiv lumina de pe Tabor, Varlaam o numește simbol, contrar Scripturii care-i afirmă caracterul real. 

În replică, Sfântul Grigorie Palama spune, înainte de orice, că vederea luminii dumnezeiești nu este specifică cunoașterii raționale a minții, ci se produce doar în sufletul celui ce se roagă, atunci când se află „în Duhul Sfânt”, așadar este o vedere nemijlocită, așa cum citim în Scriptură că a avut protomartirul Ștefan (Fapte 7, 55), „plin fiind de Duhul Sfânt”. Aceasta nu arată altceva, continua Sfântul Grigorie, decât faptul că vederea luminii dumnezeiești este în același timp și o unire cu Dumnezeu. Însă un lucru extrem de important e acela că unirea cu Dumnezeu se realizează după ce a încetat orice lucrare a minții omenești. Și iată cum descrie Sfântul Grigorie particularitățile vederii luminii dumnezeiești: „Deci, vederea luminii este unire, iar unirea cu lumina este vedere. Dacă se realizează când încetează toate lucrările mintale, sigur că se realizează prin Duhul. În lumină fiind cel ce vede, privește lumina. Ieșind din toate celelalte, el devine întreg lumină și se face asemenea cu ceea ce vede, mai bine zis se unește neamestecat cu aceea, fiind lumină și văzând lumină prin lumină. Privindu-se pe sine, vede lumină; uitându-se la ceea ce privește, vede lumină; puterea prin care vede este și ea lumină. Aceasta este unirea, că toate acelea sunt una, încât nu se mai poate distinge cel ce vede, de ce vede și prin ce vede, ci numai că totul este o lumină, deosebită de cele create”. Prin urmare, din lămuririle Sfântului Grigorie se poate observa limpede că în sfera vederii luminii dumnezeiești nu mai poate pătrunde cunoașterea rațională, absolutizată în chip păgân de Varlaam, iar rațiunea nu mai poate fi folosită ca „instrument” de analiză și comparație. 

În final, s-ar mai putea adăuga că devine extrem de important să fim cu luare aminte și la poziția eronată a lui Varlaam, care prin învățăturile sale nu face altceva decât să reducă Creștinismul la un simplu cod moral, ce poate fi pe deplin circumscris prin rațiunea umană; iar dacă admite că mintea nu poate cunoaște anumite lucruri, explicația e exilată în zona simbolurilor și a figurilor de stil. Din păcate, aceste idei prezintă anumite similitudini cu ceea ce se întâmplă în unele medii universitare moderne, unde experierea lui Dumnezeu este dată de-o parte, ca fapt neștiințific, ignorându-se valoarea tradiției isihaste.