Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sfintele Cuvioase Olimpiada şi Eupraxia
Sfânta Ana, după Tradiţia Bisericii, a fost bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi era din seminţia lui Levi, fiind fiica lui Matan preotul şi al Mariei, soţia sa. Matan şi Maria au avut trei fete: Maria, Sovi şi Ana. Şi au măritat ei pe Ana, în ţinutul Galileei, cu dreptul Ioachim. Prin multă rugăciune Sfânta Ana a născut-o pe Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Sfânta şi Dreapta Ana, a cărei adormire o prăznuim astăzi, după ce a născut pe Fecioara Maria, pe începătoarea mântuirii noastre, şi a dăruit-o pe ea să fie crescută la templu, ca pe un dar fără de prihană, a trăit cealaltă vreme a vieţii sale cu postiri, cu rugăciuni şi cu faceri de bine către cei lipsiţi, şi aşa s-a mutat în pace la Domnul. Biserica Ortodoxă pomenește astăzi şi pe Sfinții Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic. În cadrul acestui sinod au fost discutate mai multe probleme între care: reinterpretarea decretelor de la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din perspectiva alexandrină, precum şi aplicarea teologică mai amănunțită a celor două naturi ale Mântuitorului Hristos și a modului în care acestea alcătuiesc o singură Persoană. Sinodul a fost convocat de împăratul Iustinian cel Mare. Principalul obiectiv al acestui sinod era să rezolve controversa celor Trei Capitole, adică trei chestiuni teologice legate de Teodor de Mopsuestia (†428), Teodoret din Cir și discipolul lor Ibas din Edesa. Prin hotărârile luate în cadrul acestui sinod, Părinţii au restabilit unitatea Bisericii.